Noutate

Polițiștii rutieri suceveni au în dotare două motociclete BMW, care vor fi folosite și cu radarul pistol

Una dintre motocicletele polițiștilor rutieri suceveni
Una dintre motocicletele polițiștilor rutieri suceveni

Polițiștii de la Serviciul Rutier Suceava au primit în dotare două motociclete de viteză, marca BMW, pentru misiuni specifice în traficul rutier din județul Suceava. Una dintre ele a fost deja scoasă în trafic, iar a doua urmează, în cel mai scurt timp. Sunt deocamdată trei polițiști rutieri care și-au exprimat dorința de a lucra pe motociclete, având bineînțeles și categoria aferentă care să le permită să le conducă. Aceștia ar urma să participe la un moment dat și la un curs de instruire în care să li se explice cum pot fi eficienți în trafic pe motoare.
Chiar dacă acum ceva ani polițiștii rutieri au mai avut motociclete, ele nu au fost folosite efectiv, din varii motive. Oricum, nu erau motociclete noi și performante, cum sunt acestea, astfel că au fost lăsate în plan secund.
Acum, după modelul polițiștilor din alte județe, motocicletele vor fi folosite în mod constant în trafic.
Printre misiunile pe care le vor executa polițiștii rutieri pe motocicletă vor fi și cele de control trafic cu radarul pistol. Acest radar mobil se pliază perfect pentru a fi folosit de pe motocicletă, având în vedere mobilitatea sporită a acesteia, care va permite polițistului să se mute imediat dintr-o zonă în alta, înainte de a fi reperat de șoferii care dau „alarma” printre ceilalți participanți la trafic. Sigur, polițistul motociclist va acționa împreună cu un echipaj auto, care va opri șoferii depistați că încalcă regimul de viteză.
Motocicletele vor fi folosite și la mitinguri, adunări și manifestări cu antemergător al poliției, dar și pentru acțiuni de control în municipiul Suceava și în general în zone aglomerate. Nu în ultimul rând, se intenționează folosirea motocicletei și la urmăriri în trafic, de exemplu la acțiuni cu radarul, dacă cel vizat nu va opri la semnalul echipajului auto.
Se va încerca folosirea motocicletei și la acțiuni de control dedicate chiar celorlalți motocicliști din trafic. La nivelul Serviciului Poliției Rutiere Suceava este cunoscut faptul că motocicliștii opresc rar la semnalul în trafic al agenților care acționează cu mașini, știind că sunt foarte greu de ajuns.
Linia de fabricație a modelului este destinată motocicletelor pentru autorități, acestea fiind realizate de un departament special de proiectare. Astfel, compatibilitatea și integrarea în produs a echipamentelor specifice sunt asigurate.Se înțelege de aici, în mod evident, că motocicletele sunt dotate cu stație, semnale acustice și luminoase și alte dotări specifice unei autoutilitare de poliție.

Recomandări

Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei

Pentru a nu fi prins de polițiști, un motociclist a călcat pedala de accelerație și a trecut inclusiv pe roșu, la semafor

Avea permisul suspendat și pentru a scăpa basma curată a oferit polițiștilor date despre un alt bărbat
Avea permisul suspendat și pentru a scăpa basma curată a oferit polițiștilor date despre un alt bărbat

Cei doi polițiști răniți în misiune în Suceava nu au rămas internați, scăpând cu leziuni ușoare, la fel și al treilea rănit

Razie de amploare a polițiștilor, la Șcheia, cu filtre rutiere, controale la familii problemă și pe linie de furt de energie electrică