Un echipaj rutier de poliție de la Gura Humorului, care a acționat în control trafic sâmbătă noapte, în localitate și împrejurimi, a depistat și oprit la timp un șofer cu alcoolemie mare.
În jurul orei 1.00 din noapte, membrii echipajului rutier au observat că un autoturism marca Dacia, care avea direcția de deplasare Păltinoasa către Gura Humorului, circula haotic. Prin folosirea semnalelor acustice și luminoase, șoferul suspect a fost oprit în Gura Humorului. La volan a fost identificat un tânăr în vârstă de 31 ani, din comuna Păltinoasa, care mirosea a alcool.
În urma verificării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat concentrația de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. Concentrația de alcool este mare, de obicei cea din sânge urmând a fi dublă sau mai mare. Tânărul din Păltinoasa a fost condus la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Gura Humorului au deschis dosar penal pentru conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului și așteaptă la dosar rezultatul alcoolemiei în sânge.
Boala alcoolului la volan pare a fi una fără leac în județul nostru, oricât de multe tragedii s-ar produce și oricât de mulți șoferi ar ajunge după gratii, reținuți 24 de ore sau arestați preventiv 30 de zile.
Și la acest final de săptămână, numărul celor depistați băuți la volan a fost mare, cazul prezentat în acest articol fiind doar cel în care alcoolemia în aerul expirat era cea mai mare.






