Proiect

Iluminatul public din Suceava va fi înlocuit cu un sistem mai performant



Sistemul de iluminat public din municipiul Suceava va fi înlocuit în întregime, cu unul nou, mai performant, dar, în primul rând, mai economic.
Cel puțin asta este intenția conducerii Primăriei Suceava, care, imediat după aprobarea bugetului pe 2007, va contracta o firmă care să facă un studiu de înlocuire a actualului sistem, care, din cauza vechimii sale, se confruntă adesea cu numeroase defecțiuni, din cauza cărora străzi întregi din municipiul reședință de județ stau în beznă cu zilele.
Mai mult, actualul sistem de iluminat public este unul extrem de costisitor, consumul de curent electric fiind foarte mare.
Viceprimarul Angela Zarojanu a spus că la întocmirea studiului de înlocuire a sistemului de iluminat public va fi luată în considerare experiența similară a altor municipii din România, precum Giurgiu, Piatra Neamț, Iași ori Reșița, unde acest pas a fost deja făcut.
“Așteptăm oferte de la cât mai multe firme de specialitate, care să ne propună mai multe soluții de înlocuire a actualului sistem de iluminat public. E timpul să depășim etapa în care principala preocupare e de schimbare a becurilor și cablurilor defecte”, a spus Angela Zarojanu.



Recomandări

Finanțiștii din Suceava și mai multe județe ale Moldovei au protestat în fața Direcției Regionale Antifraudă față de noua lege a salarizării unitare

Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare
Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare