Dr. Cătălin Lulciuc se retrage temporar din serviciul public, dar nu demisionează de la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava



Medicul sucevean Cătălin Lulciuc
Medicul sucevean Cătălin Lulciuc

Compartimentul de Radiologie Intervențională din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava va rămâne temporar, de la 1 iulie a.c., fără doctorul Cătălin Lulciuc. Acesta a anunțat oficial că se retrage temporar din activitatea desfășurată în sistemul public de sănătate. Prin anunțul făcut public pe pagina sa personală de socializare, medicul a dorit să risipească speculațiile apărute în spațiul public cu privire la o eventuală plecare definitivă de la spital sau la existența unor tensiuni cu conducerea unității medicale.

Renumitul medic sucevean a precizat termenii deciziei sale. „Am luat această decizie de retragere din serviciul public din motive personale, pentru o perioadă determinată. Este vorba despre un concediu fără plată, nu despre o demisie. Țin să menționez că sunt în relații foarte bune cu actuala conducere, așa cum am fost și cu cele precedente”, a explicat dr. Lulciuc. Acesta a vorbit laudativ despre colaborarea pe care a avut-o cu ceilalți medici din compartiment. „O știre importantă este faptul că m-am înțeles foarte bine cu șeful meu direct în acești șapte ani. Au existat și perioade în care eu i-am fost șef direct, iar împreună am realizat lucruri remarcabile, așa cum nu s-a reușit in multe alte locuri din țară”, a precizat medicul.

Odată cu anunțarea retragerii sale temporare din spitalul public, la nivelul comunității au apărut îngrijorări legate de asigurarea permanenței pentru tratamentul accidentelor vasculare cerebrale (AVC) ischemice acute – o procedură contra-cronometru în care radiologia intervențională face diferența între viață și moarte sau paralizie. Dr. Lulciuc a dat asigurări ferme că pacienții nu vor avea de suferit. El a reamintit că, în trecut, acest serviciu critic de permanență a fost susținut cu succes în doar doi oameni – el și colegul său, dr. Mihai Crețeanu Jr. În prezent, echipa este mai solidă, astfel că activitatea de gardă va fi acoperită de ceilalți trei medici radiologi intervenționiști rămași în cadrul celei mai mari unități medicale din județ.

Dacă activitatea de urgență din spitalul public este preluată de colegi, pacienții cu afecțiuni cronice complexe vor putea beneficia mai departe de proceduri de radiologie intervențională oncologică și terapie a durerii efectuate de medicul primar Cătălin Lulciuc.

Activitatea sa va rămâne accesibilă bolnavilor din întreaga regiune atât prin servicii decontate de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), cât și în mediul privat.

Dr. Cătălin Lulciuc este unul dintre medicii tineri extrem de apreciați. Sub coordonarea sa și în colaborare cu echipa secției, la Suceava s-au realizat premiere medicale naționale sau regionale remarcabile, cum ar fi primele crioablații minim invazive de tumori pulmonare și hepatice ghidate CT sau proceduri complexe de drenaj biliar prin tehnica „rendez-vous”. Specialist de înaltă performanță, dr. Lulciuc a promovat constant ideea că viitorul medicinei aparține intervențiilor hibride, care scutesc pacientul de trauma marilor operații clasice și scurtează considerabil perioada de spitalizare. Retragerea sa temporară reprezintă o pauză asumată din activitatea publică, dar expertiza sa rămâne integrată în circuitul medical sucevean.



Recomandări