Perspectivă

Dumitru Mihalescul: Guvernul PNL va reface rețeaua de unități sanitare din mediu rural

Deputatul PNL Dumitru Mihalescul
Deputatul PNL Dumitru Mihalescul

Deputatul PNL Dumitru Mihalescul apreciază, într-o declarație de presă, că investițiile programate de guvernul PNL pentru dezvoltarea și modernizarea mediului rural din România vor conduce la o creștere reală a standardului de viață în comunitățile rurale.
Mihalescul a declarat: „Recent, guvernul PNL a demarat chiar în comuna Moara cel mai mare program de racordare a gospodăriilor, în special din mediul rural, la rețelele de gaze naturale. În condițiile în care încălzirea cu lemne a devenit inaccesibilă populației, un asemenea program este esențial pentru reducerea costurilor familiilor pe timpul iernii. În același timp, toate programele pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare au primit finanțarea necesară de la guvern”.
Mihalescul: Cel mai bun medic este cel apropiat de casa ta
Parlamentarul sucevean a mai arătat că școlile sucevene au primit suficienți bani pentru reabilitarea spațiilor sanitare și pentru renovări, iar pentru modernizarea drumurilor s-a făcut rost de resurse financiare de la guvern, sau prin grija Consiliului Județean și a președintelui Gheorghe Flutur, la fel, guvernul PNL a programat investiții masive pentru a reface rețeaua de unități sanitare din mediul rural.
„Așadar, vorbim despre construirea sau modernizarea a 1.450 de centre medicale în mediul rural, din totalul de 2.000 de centre necesare la nivelul întregii țări. Este o veste minunată, în condițiile în care oamenii de la sat străbat și zeci de kilometri până la primul cabinet medical de specialitate sau chiar până la primul medic. Nu mai spun că, în contextul acestei crize sanitare fără precedent, nu ar fi fost rău să avem medici specialiști în fiecare localitate și să degrevăm marile unități spitalicești de cazurile care ar fi putut să fie tratate prin centrele medicale locale. Știm cu toții că cel mai bun medic este cel apropiat de casa ta, la care apelezi ușor și care te tratează repede”, a mai afirmat Mihalescul. În încheiere deputatul liberal a precizat că din fonduri europene și din bugetul național, guvernul PNL va reuși să transforme în fapte toate promisiunile făcute și nerealizate vreme de aproape 30 de ani.

Recomandări

Primarul din Șcheia, Cristinel Burac, anunță investiții de peste 36 de milioane de lei în comună, cu alocări substanțiale pentru drumuri și utilități publice

„Educație pentru Prevenție Medicală în Mediul Rural” – Proiect „Caravana cu medici” în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Prima creșă din mediul rural a fost inaugurată la Baia în prezența ministrului Cseke Attila și a președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Conducerea PNL Suceava a salutat aprobarea de către Guvern a indicatorilor tehnico-economici pentru drumul expres Suceava–Siret

Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret
Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico econonici pentru drumul expres Suceava - Siret