Dacă n-ați ști rezultatul marii finale, ca mine acum, cu ce ați rămâne de la acest Mondial? Aleg să privesc părțile bune. S-au găsit și implementat soluții pentru penibilele trageri de timp din finalul meciurilor, când jucători de milioane și milioane de euro se tăvăleau din orice, își descopereau crampe interminabile, urâțind iremediabil jocul acesta de teoretic bărbați. Și ce simplu a fost! Te-a lovit perfidul dușman, nu te poți ridica de pe gazon, ai nevoie de doctor și de maseur să-ți ostoiască durerile taman când îți arde buza să treacă timpul? Stai pe margine un minut, adică îi lași pe ai tăi să se descurce fără tine, cu riscurile de rigoare care se pot întoarce împotriva ta. Doar în meciurile de început am mai văzut cazuri, când au văzut războinicii că nu e de glumă, se culegeau de pe jos și își vedeau de treaba pentru care erau acolo. Trebuie să repui mingea în joc și te faci că n-ai cum, te învârți încolo și-ncoace, trece timpul, n-ai ce-i face? Te numără arbitrul și schimbă posesia, adică exact chestia pe care vrei să o eviți, să dai mingea adversarilor. Bravo, chiar mare realizare!
Apoi e imnul cu tot lotul în teren, așezați în ce ordine vor ei, ca să nu se facă diferența între titulari și rezerve. Înțeleg că treaba asta a pornit de la foști jucători, unul dintre ei fiind Roberto Baggio. E ceva de o finețe psihologică de care Il Codino nu avea cum să fie străin, numai un om bântuit de sentimente contradictorii, care a clacat în momentul încununării unui Mondial la care fusese cel mai bun, putea înțelege asemenea resorturi. Și mi-a mai plăcut ceva care va fi efemer, fiindcă ține de producția televizată: prezentarea titularilor cu acele gesturi către cameră. Deși unele manifestări au fost stereotipuri, sugerate de echipa de filmare, au fost și jucători creativi și simpatici. Frumos, o să-mi lipsească.
Și, bineînțeles, rămânem cu această finală mică, terminată cu scor de tenis, 6-4 pentru Anglia, după 4-0 la pauză în fața unei Franțe anesteziate, cu jucători concentrați pe reușite personale. Iată, Mbappé ajunge cel mai bun marcator din istoria Cupelor Mondiale, cu 22 de goluri, și chiar dacă îl va fi ajuns sau chiar depășit Messi azi-noapte, la ediția următoare francezul va avea doar 31 de ani, deci… Iar Olise a ajuns la 7 pase de gol, una peste Pele în Mexico 70. Bune cifrele când se merge pe cantitate, dacă ne raportăm la meciuri jucate, atunci avem calitate și tot ăia din vechime sunt în față. Știu, alte vremuri, alt fotbal. La fel se va zice și despre ce trăim acum.
