Atelierul „Festivalul Ouălor încondeiate”, ediția a IV-a, la Centrul Cultural Bucovina

În sala Galeriei de Expoziții Temporare a Centrului Cultural Bucovina s-a desfășurat sâmbătă, 21 martie 2026, cea de-a IV-a ediție a Atelierului „Festivalul Ouălor încondeiate”, organizat de Asociația Culturală „Sfântul Mitropolit Dosoftei”.

Au participat tineri din cadrul Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS) și alți tineri suceveni, dornici să deprindă meșteșugul încondeierii ouălor. Ei au fost curioși, silitori și foarte interesați. Au avut la dispoziție un catalog cu modele tradiționale bucovinene și materialele necesare: chișițe, lămpi, ouă, ceară. Roadele mâinilor lor au fost ouă frumos împodobite, unele dintre ele chiar deosebite, ca și cum ar fi fost realizate de meșteri experimentați și nu de tineri începători în acest meșteșug vechi.

Bucurie mare a fost pentru tineri admirarea unei mici expoziții de ouă încondeiate (ouă de găină, de gâscă, de prepeliță și de struț). După acest moment au urmat tineri artiști muzicieni talentați, care au susținut un concert și au cântat la pian.

Obiectivul vizat a fost conservarea tradițiilor românești de Sfintele Paști. Prin participarea la acest Atelier de încondeiere ouă, tinerii au devenit trăitori, păstrători și continuatori ai tradițiilor noastre creștine, românești. Ei au fost îndrumați de doamna Eutasia Rusu, expert etnograf, doamna Celica Nistor, meșter popular, care s-a ocupat de partea practică, și doamnele Mirela Lăcătuș și Gabriela Havriliuc, consultante artistice.

Mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit și anul acesta, cu sănătate, să organizăm a patra ediție a Atelierului „Festivalul ouălor încondeiate”! Mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pentru binecuvântare și încredere! Mulțumim domnului Călin Brăteanu, managerul Centrului Cultural Bucovina, pentru ospitalitate, bunăvoință și parteneriat! Mulțumim tinerilor pentru implicare și interes! Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Pr. Justinian-Remus A. Cojocar

Recomandări

La Gura Humorului va avea loc prima ediție a festivalului „Hit Fest Bucovina”, la care sunt așteptați peste 25.000 de participanți

Prima ediție a Festivalului „Folk S’aline” aduce la Cacica concerte cu nume mari ale muzicii românești, produse tradiționale și activități pentru familie

Festivalul „Regina Sânzienelor”, o sărbătoare a tradițiilor comunităților din România, la solstițiul de vară

A început Târgul de Sânziene, eveniment organizat de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”