Un frumos festival devenit tradiție în Bucovina, dar cunoscut în toată țara și chiar și peste hotare – „Regina Sânzienelor”, ajuns la ediția a XII-a, datorită inimoșilor săi organizatori, Dumitru și Elena Parasca, s-a desfășurat sâmbătă, la Sucevița.
Cea mai lungă zi din an – solstițiul de vară, a fost marcată printr-un eveniment care a început dimineața, când tinerele fete și „Sânzienele” cu experiență au împletit frumoase coronițe din flori și spice, a continuat cu un concurs gastronomic cu produse care-ți „lăsau gura apă” numai când le vedeai, iar în paralel, cu muzică tradițională, recitaluri, povești cu Sânziene și alte tradiții ale comunităților etnice din România – tematica ediției de anul acesta.
Evenimentul s-a desfășurat la câteva sute de metri de Mănăstirea Sucevița, la Hotel Ieremia Movilă, într-un decor fermecător, frumusețea locurilor în care este organizat contribuind la succesul național și internațional al festivalului „pus la cale” de Asociația Culturală „Regatul Sânzienelor”, a soților Parasca, deveniți adevărați ambasadori ai Bucovinei.
Tema ediției de anul acesta a adus în fața numeroșilor participanți tradiții ale etnicilor germani, greci, ucraineni, huțuli, polonezi, romi, ruși-lipoveni, evrei, români, care de care mai impresionante și atractive, de la frumusețea costumelor, a dansurilor, cântărilor, până la cea a participanților care au știut să „farmece” audiența.
După jurizarea și degustarea preparatelor culinare din cadrul concursului gastronomic la care au participat echipe din Rădăuți, Milișăuți, Satu Mare, Dornești, Horodnic de Jos, Soloneț, Vatra Moldoviței, Brodina, Bogdan Vodă (Maramureș) și Sucevița, a avut loc parada participanților.
Frumusețea costumelor tradiționale, completată de cea a participanților, s-a îmbinat cu cea a cântecelor specifice fiecărei comunități, într-o „trecere în revistă” impresionantă, cu făclii aprinse, coronițe de sânziene ori de flori de câmp și spice încărcate de boabe.
Spectatorii au avut parte de multe alte surprize plăcute, de la poveștile despre tradițiile solstițiului de vară și Sărbătoarea Sânzienelor, completate cu dansuri specifice, la recitaluri susținute de Suzana și Daciana Vlad – „Gemenele Folclorului Maramureşean”, Lorena Oltean și Ion Marinescu Țurlă, Ioana Filip și alți artiști consacrați.
Foarte frumoase momente artistice au prezentat și participanții comunităților etnice din România, demonstrând că avem cu toții de învățat și de câștigat prin bună conviețuire și cooperare, prin completare reciprocă – idee subliniată și de Dumitru Parasca, inițiatorul festivalului, care a crescut de la un an la altul, s-a dezvoltat și a căpătat un renume cu rezonanță în toată țara, dar și peste hotare.
Lista completă a câștigătorilor celor patru secțiuni ale festivalului-concurs, precum și cea a competiției gastronomice, va fi prezentată în ediția următoare.






