Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 20 dec 2013 - Anul XVIII, nr. 297 (5504)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9715 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5614 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Eveniment

„Iarna a nins cu talente” în spectacolul de Crăciun organizat de Şcoala Gimnazială Nr. 1 din Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Şcoala Gimnazială Nr. 1 din Suceava a organizat miercuri seara, la Casa de Cultură din municipiu, spectacolul „Iarna a nins cu... talente”, susţinut de elevii din clasele I-VIII, dar şi de cei din clasele pregătitoare. Sala mare a Casei de Cultură Suceava s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru spectatorii care au ţinut să fie prezenţi la serbarea elevilor de la Şcoala Gimnazială Nr. 1, aceştia prezentându-se în faţa publicului cu momente din cele mai variate, de la colinde, urături, dansuri sportive, acrobaţii sau gimnastică acrobatică.

Spectacolul a fost deschis de grupul „Muguraşul”, coordonatorii acestuia fiind profesorii Liliana Timofti şi Daniel Aneculăesei. Tinerii artişti din acest grup au susţinut un scurt spectacol de colinde tradiţionale şi urături. Apoi, pe scenă au urcat cei mai mici elevi ai Şcolii Gimnaziale Nr. 1, din clasele pregătitoare A, B şi C, care au oferit publicului un moment vocal-instrumental intitulat „Îl aşteptăm pe Moş Crăciun”. Elevii claselor pregătitoare au fost coordonaţi de profesorii Lăcrămioara Toma, Dana Marcu, Albumiţa Oniga şi Dan Crihan.

 

Dans, cântec, obiceiuri populare

Pe scena Casei de Cultură au urcat apoi copiii din clasa I C, care, sub coordonarea profesoarei Maria Ienache, au prezentat un moment de dans tematic, intitulat „Uite, vine Moş Crăciun!”. Spectatorii au putut apoi să asculte un scurt recital de cântece de iarnă, elevii din clasa I B, coordonaţi de prof. Daniela Motrescu, interpretând cântecele „Suntem fulgi de nea” şi „Iar au venit sărbătorile”. În aplauzele publicului, pe scenă au mai urcat elevii din clasa a II-a B (prof. Adina Grigoraş), care au prezentat dansul fulgilor de nea, după care Alexandru Pădureţ, îndrumat de prof Elena Ignat, a interpretat la pian piesele „Tarantela napolitană” şi „Ave Maria”. După minirecitalul de pian a urmat „Dansul spiriduşilor”, o fantezie coregrafică oferită de elevii din clasa a II-a C, sub îndrumarea prof. Elena Mânican, precum şi dansul tematic „Santa Claus is coming to town”, al elevilor din clasa a IV-a B, coordonaţi de prof. Liliana Pintilie.

Grupul vocal din clasa a III-a B, coordonaţi de prof. Achilina Arcu, au interpretat piesele „Din cer senin” şi „Fulgi de nea”, după care a urmat un nou moment de dans modern, „În ritm de dans”, susţinut de elevii din clasa a V-a C, îndrumaţi de prof. Luminiţa Căşuneanu. Aceste momente au fost urmate de acrobaţiile cicliste ale elevului Bogdan Girigan (prof. Raluca Bobu), de un dans sportiv, „În pas de dans” , al elevei Georgiana Frischherz, coordonată de prof. Cătălina Lucasevici. Pe scenă au urcat şi elevele Cristina Silţer şi Magda Odobescu (chitară), care, sub îndrumarea profesorului Daniel Aneculăesei, au interpretat cântecul „You and I”, iar apoi spectatorii au asistat la un nou moment de dans, free style vs. arăbesc, susţinut de elevii clasei a VI-a B (prof. Tamara Brutaru).

Un dans popular stilizat, „Hai la horă”, a fost prezentat de elevii clasei a IV-a A (prof. Mina Pânzaru), aceştia fiind urmaţi pe scenă de Petra Caraciuc, care a interpretat piesa „Frunză de arţăraş”, sub coordonarea prof. Daniel Aneculăesei, şi de elevii clasei a II-a A (prof. Lucica Găitan), care au prezentat dansul căiuţilor şi i-au urat pe spectatori.

Obiceiurile din bătrâni, ursul, capra şi pluguşorul, au fost prezentate de elevii din clasa I A (prof. Ştefania Domunco), iar apoi elevii din clasa a VI-a C (prof. Romica Grosu) au avut un moment de dans contemporan. Îndrumată de prof. Liliana Pintilie, eleva Alexia Ignat a interpretat la pian piesele „Jingle Bells” şi „We wish you a Merry Christmas”, după care scena le-a aparţinut elevilor din clasa a VII-a A (prof. Raluca Bobu), care au prezentat un colaj de tango argentinian, iar apoi patru eleve din clasele a VIII-a A şi B (prof. Lizeta Ducec şi Daniel Aneculăesei) au interpretat piesa „O seară frumoasă”.

Un moment spectaculos a fost cel susţinut de un grup de elevi ai şcolii, coordonaţi de prof. Vasile Andrei, care au prezentat o demonstraţie de Qwan Ki Do, după care eleva Gabriela Muscă a interpretat piesa „Hallelujah”, îndrumată de prof. Daniel Aneculăesei, iar elevii din clasa a IV-a C (prof. Elena Ignat) au prezentat dansul modern „De Crăciun”.

 

Directoarea Şcolii Gimnaziale Nr. 1 le-a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în organizarea spectacolului

Pe scenă au mai urcat elevii din clasa a V-a B (prof. Liliana Timofti şi Daniel Aneculăesei), cu fantezia coregrafică „We will rock you”, urmaţi de „Fulguşorii acrobaţi” din clasa a III-a C (prof. Sorina Diaconescu şi Cătălina Lucasevici), care au prezentat un moment de gimnastică acrobatică, după care elevul Elisei Stăvărachi, îndrumat de prof. Silviu Suliţă, a interpretat piesa „The song of angel”. Au urmat apoi elevii din clasa a VI-a B, care au prezentat un dans stilizat, după care eleva Areta Carbuneanu din clasa a VII-a C a interpretat cântecul „Read all about it”, ea fiind îndrumată de prof. Silviu Suliţă şi Daniel Aneculăesei.

Serbarea Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Suceava s-a încheiat într-un stil elegant, cu un vals al elevilor din clasele VIII-a B şi a VII-a A, B şi C, coordonaţi de prof. Liliana Timofti şi Daniel Aneculăesei, acesta din urmă asigurând conducerea muzicală a întregului spectacol.

Mai trebuie spus că spectacolul a fost prezentat de elevii Iulia Bandac, Petriana Rusu, Cezar Gabriel Stanciu şi Mădălina Trisciuc. Organizatorul spectacolului a fost profesoara Liliana Timofti, cu sprijinul directoarei prof. Gabriela Mihai şi al directoarei adjuncte, prof. Crenguţa Grosar.

Directoarea şcolii, prof. Gabriela Mihai, a ţinut să le mulţumească tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui spectacol, precum şi părinţilor elevilor. „Spectacolul, ca în fiecare an, a fost extraordinar. Sala a fost plină de părinţi, dovadă că îşi doresc să-şi vadă copiii pe scenă, motiv pentru care am şi venit în întimpinarea dorinţei lor. Consider că pentru o şcoală gimnazială a fost un spectacol frumos, închegat, şi mă declar extrem de mulţumită de acest spectacol”, a încheiat Gabriela Mihai. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Iarna a nins cu talente” în spectacolul de Crăciun organizat de Şcoala Gimnazială Nr. 1 din Suceava.
 Vizualizări articol: 3436 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
„Iarna a nins cu talente” în spectacolul de Crăciun organizat de Şcoala Gimnazială Nr. 1 din Suceava5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei