Anunturi Online Monitorul de Suceava
 
PAREREA MEA
 
16-06-2009 - Anul XIII, nr. 526 (4206)
Acum: 2°C.
La noapte: -2°C. Meteo
HoroscopPublicitate
SudokuAnunţuri Suceava
Curs valutar euro EUR: Tendinta 4,0929 lei
Curs valutar dolar american USD: Tendinta 2,9703 lei
Arhiva  Newsletter  RSS
Concursul O FOTOGRAFIE

Unor deputaţi suceveni le-au scăzut averile

Gabriel Gospodaru
După şase luni de la preluarea mandatului, cea mai mare parte a deputaţilor suceveni şi-au diminuat vizibil averile. Cel puţin aşa reiese din ultima declaraţie de avere pe care au depus-o la Camera Deputaţilor. De precizat că până în momentul de faţă doar şase dintre cei zece deputaţi aleşi din partea PD-L, PSD şi PNL au afişate pe site-ul de internet al Camerei Deputaţilor noile declaraţii de avere. Potrivit acestora, unii au averi mai mici faţă de sfârşitul anului trecut, în timp ce alţii au reuşit să-şi achiziţioneze apartamente, sau să-şi sporească sumele din conturi.   Gabriel Gospodaru a rămas fără 30.000 de euro Unul dintre deputaţii care au o avere mai mică decât cea de la sfârşitul anului trecut este democrat-liberalul Dan Gabriel Gospodaru. Deputatul PD-L a sărăcit cu aproape 30.000 de euro, el declarând că i-a dat fiului său această sumă pentru a-şi cumpăra un apartament. Gospodaru mai are în cont doar 2.000 de lei. În ultima declaraţie de ... Citeste
1 comentarii  2344 vizualizari

Local
Ajutaţi de localnici, pompierii au reuşit să o scoată afară pe femeia căzută în fântână A scăpat cu viaţă după ce a căzut într-o fântână adâncă de 20 de metri

O femeie în vârstă de 58 de ani a scăpat cu viaţă, ca prin minune, după ce a căzut în fântâna din gospodăria în care locuieşte, adâncă de aproximativ 20 de metri. Aceasta a avut norocul că nu s-a ... Citeste
0 comentarii  2146 vizualizari

Local
Curse de avion spre Viena şi Veneţia, din 15 iulie

Trei zboruri pe săptămână la Viena, trei la Veneţia şi cinci la Cluj-Napoca vor fi operaţionale, de luna viitoare, de pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” Salcea. Din data de 15 iulie, compania aviatică low cost Blue Air va ... Citeste
1 comentarii  1661 vizualizari

Local
Doctorul Ioan Costaş a fost găsit nevinovat Nici un vinovat în cazul fetiţei care a murit, după ce a fost trimisă acasă cu „puţină febră”

Ancheta în cazul fetiţei în vârstă de 5 luni, care a decedat la câteva ore după ce un medic din cadrul Spitalului Broşteni le-a spus părinţilor, care şi-au dus bebeluşul la consultaţii, că fata lor nu are nimic grav ... Citeste
2 comentarii  1546 vizualizari

Local
Tinerii prinşi cu heroină în parcare la mall rămân după gratii

Cei trei tineri prinşi, vineri după-amiază, în parcarea Iulius Mall Suceava, în timp ce încercau să vândă aproape două kilograme de heroină, contra sumei de 17.000 de euro, rămân în arestul ... Citeste
1 comentarii  1327 vizualizari

Anunturi de mica publicitate prin SMS

Ultima ora: national - international

Alte articole

Ştiri Video

Instalati Flash Player pentru vizualizare.

Arhiva video

Anunturi Online

Top Articole

Concursul O fotografie - fotografie@monitorulsv.ro

Concursul O fotografie

SONDAJE

Sunteţi de acord cu stabilirea alocaţiilor pentru copii în funcţie de venitul părinţilor?

Da
Nu
Nu mă interesează

Detalii  Comentarii (0)  Sondaje vechi

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei
Dream Travel Agency
KamerCity
Bers Travel - Vacante personalizate la standarde ridicate!
Radio TOP Suceava 104FM - Un radio la prima vedere!

Sumarul editiei

Aliniere la stanga Aliniere stanga-dreapta Micsoreaza dimensiunea fontului Mareste dimensiunea fontului