Poziție

PSD Suceava așteaptă ca PD-L să recunoască incapacitatea lui Boc de a guverna

Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Virginel Iordache
Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Virginel Iordache

Purtătorul de cuvânt al Organizației Municipale PSD Suceava, Virginel Iordache, apreciază că prim-ministrul Emil Boc nu are capacitatea de a gestiona problemele României și așteaptă ca și partenerii de guvernare de la PD-L să recunoască acest lucru și să-l înlocuiască.
Iordache a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că în aceste condiții premierul Emil Boc ar trebui să demisioneze și PSD va putea să propună un specialist al partidului care să preia funcția de premier. „Atunci când PD-L va recunoaște că nu poate coordona activitatea Guvernului, că nu poate administra corect, Emil Boc să-și dea demisia, iar un profesionist din PSD să preia frâiele și să conducă Guvernul”, a spus Iordache.
Declarația liderului PSD Suceava a venit după ședința de guvern de duminică, la care președintele României, Traian Băsescu, a participat, contrar prevederilor constituționale care menționează că acesta participă la ședințe la invitația premierului. Liderul social democrat a arătat că invitarea șefului statului la o ședință de Guvern în care se discutau aspecte economice nu se justifică și trebuia făcută cu acordul coaliției.
Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava a mai spus că partidul său nu acceptă transformarea activității guvernamentale în tribuna electorală a lui Traian Băsescu, arătând că declarațiile sale de la ședința de Guvern de duminică vin în contradicție flagrantă atât cu ceea ce afirma el însuși, în urmă cu câteva săptămâni, referitor la criza economică, dar și cu ieșirile publice ale premierului, pe aceeași temă.
Agonie și extaz la nivel înalt
Potrivit lui Iordache, declarațiile președintelui României „trec de la extaz la agonie și de la optimism necontrolat la pesimism acut, creează panică la nivelul populației și neîncredere la nivelul agenților economici și arată o abordare diletantistă a crizei economice”.
„Prezența intempestivă a președintelui la Guvern urmărește doar confiscarea electorală a acțiunii guvernamentale privind ieșirea din criză și crearea unei povești de campanie în care șeful statului apare ca salvatorul națiunii. PSD atrage atenția partenerilor de guvernare că PSD și PD-L împart egal responsabilitatea guvernării, iar PSD nu va accepta transformarea actului de guvernare în tribuna electorală a lui Traian Băsescu”, a afirmat Virginel Iordache.
Acesta a mai spus că declarațiile lui Băsescu sunt „extrem de riscante” și susține că ele pot aduce „grave prejudicii” perspectivelor investiționale, contribuind astfel la adâncirea crizei economice. De asemenea, conform lui Iordache, și în actul guvernamental inițiativele miniștrilor PSD sunt blocate de premier, iar informările nu ajung la membrii social democrați ai Guvernului.

Recomandări

Șoldan vrea ca până la finalul acestui an să scoată la licitație proiectul șoselei de centură a orașului Gura Humorului

Florin Pușcașu acuză Guvernul că a încălcat principiul separației puterilor în stat prin schimbarea termenului la CCR în privința majorării taxelor pe proprietate

Șoldan a obținut noul aviz de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru centura Gura Humorului

Deputatul AUR Petru Negrea atrage atenția Guvernului asupra situației critice a infrastructurii rutiere din județul Suceava

Guvernul României amână pentru a doua oară aprobarea indicatorilor pentru construcția centurii orașului Gura Humorului

Petru Negrea îl invită pe Ilie Bolojan să meargă cu maşina între Suceava și Câmpulung Moldovenesc pentru a vedea cât de importantă este centura Humorului