Este şi de datoria noastră, ca şi a societăţii civile, să nu ignorăm sau să nu minimalizăm o problemă cu care ne confruntăm tot mai frecvent. De aceea consider că nu este numai datoria statului, prin instituţiile sale şi pârghiile de care dispune, să stăvilească un fenomen, care astăzi a luat o amploare fără precedent şi care, cred că se va agrava şi mai mult după integrarea noastră în Uniunea Europeană.
Dacă nu am avut ocazia să reflectăm serios asupra acestui subiect, nu înseamnă că această problemă şi provocare, care macină societatea, prin creşterea alarmantă a numărului de cazuri şi a consumului de droguri sau stupefiante, nu există. Dimpotrivă, aceasta este cât se poate de reală şi dureroasă prin tragismul ei iar cei care au sesizat deja criza prin care trec multe domenii ale vieţii individuale şi colective, nu pot să stea cu braţele încrucişate, mimând neputinţa sau etalându-şi indiferenţa.

 

Toate drogurile produc dependenţă

În sens uzual şi restrâns, ştim desigur cu toţii ce sunt drogurile. Într-un sens mai larg însă, putem înţelege prin droguri o paletă întreagă de „anestezice” şi mijloace de manipulare, care sunt de natură să-i răpească omului libertatea sa şi să-l facă cât mai dependent de ele. Putem vorbi de droguri şi ţigări mai „rele” şi droguri sau ţigări mai „bune”? Dacă ne vom gândi la preţul lor variat şi gradul de nocivitate, poate că da.
În realitate, chiar dacă statul interzice numai drogurile îndeobşte cunoscute (haşiş, canabis, marijuana, cocaina, heroina, LSD-ul etc.), care au efecte dezastruoase asupra celor care le consumă şi sunt extrem de profitabile pentru producătorii şi distribuitorii acestora, toate drogurile produc dependenţă şi o alienare a personalităţii, ba chiar conduc uneori la autodistrugere şi sinucidere (mai mult sau mai puţin conştientizată, de la caz la caz). Aceleaşi efecte le vom descoperi şi în fenomenul alcoolismului, care cunoaşte astăzi o extindere tot mai mare în rândul populaţiei sărace, şi mai cu seamă din mediul rural. Apoi, însăşi televiziunea se dovedeşte adeseori un veritabil drog, care a ajuns să dirijeze autoritar conduita şi aspiraţiile oamenilor. Iar, din punct de vedere creştin, cred că neoprotestantismul (cu puzderia sa de secte) este şi el în sine un drog, care provoacă dependenţă, precum este, şi nu în ultimul rând, yoga.
Toate drogurile amintite şi desigur mai pot fi identificate şi altele, au un numitor comun: supunerea omului unei degradări din postura de fiinţă liberă având „chipul şi asemănarea” lui Dumnezeu. Cercetătorii se străduiesc încă să afle cauzele acestor drame personale (produsă de consumul diverselor droguri) şi să găsească soluţii de prevenire şi combatere. Ei analizează problema din punct de vedere ştiinţific, sub aspect medical, psihologic şi sociologic. Ei remarcă faptul că, de pildă alcoolismul este privit ca pe o problemă importantă de sănătate publică (provocând multe boli ale sistemului circulator, cancer, ciroză hepatică, boli psihice, etc.) şi ca o sursă de perturbare foarte serioasă a relaţiilor sociale (în cadrul familiei, colectivului de muncă, anturaj ş.a.m.d.), cu „implicaţii şi consecinţe personale şi sociale incalculabile”. Aceste concluzii nu fac decât să adeverească un proverb de la noi, care spune că „beţia este începutul tuturor relelor”.

 

Pericolul alcoolismului

Pericolul alcoolismului la nivel colectiv, rezidă mai ales în faptul că astăzi el se răspândeşte şi în rândul tinerilor! Studii ştiinţifice recente au mai demonstrat că alcoolismul produce leziuni pe creier (dincolo de faptul că slăbeşte şi încetineşte reflexele, memoria, atenţia şi gândirea), scurtează durata de viaţă prin deteriorarea sănătăţii dar şi prin expunerea la tot felul de accidente (rutiere, de muncă, etc.). Dar, poate cel mai grav este faptul că el corupe şi pe alţii (rude, colegi…chiar dacă nu în mod direct) şi, în timp, produce autoexcluderea din mediul socio-profesional şi familial. Ulterior, se ajunge la depresie, uneori chiar la delirium tremens (cu iluzii vizuale, olfactive şi halucinaţii) şi în cele din urmă la o formă de sinucidere.
Unii au invocat în apărarea lor nevoia de refugiu, de „distanţare de foarte activa antrenare a oamenilor din societatea modernă, dorinţa de a face ieşiri din tensiunile solicitante ale vieţii cotidiene”. Vă satisface sau acceptaţi această explicaţie? Mie cel puţin, mi se pare o formă de resemnare şi de ignoranţă, chiar de nepăsare. O fi societatea de vină până la urmă, în cazul fiecărui adept al lui Bachus? Ori a devenit alcoolismul o chestiune prea banală pentru a fi discutată?
Importantă este de fapt, opţiunea omului. Pentru că, dacă el vrea să-şi facă totuşi singur rău, societatea nu-l poate până la urmă împiedica, el considerându-şi libertatea sa personală intangibilă, aşa cum multe femei recurg de pildă, la avorturi, dintre care unele chiar fără nici o jenă şi fără mustrări de conştiinţă, apreciind că trupul lor şi viaţa fătului le aparţin în exclusivitate. Ce părere aveţi despre asta?

 

Lipsa comunicării cu Dumnezeu

Opinia mea certă şi categorică este aceea, că drogurile ucid, ne ucid mai lent sau mai rapid (de la caz la caz) trupeşte, dar mai ales sufleteşte. A te refugia într-o patimă de acest gen sau oricare alta, este în viziunea mea un act profund necreştin. A căuta izbăvirea şi alinarea departe de Dumnezeu şi aproape de diavol, cu care pactizezi, este un păcat şi un act total nechibzuit. Cu atât e mai grav, atunci când „victima” este chiar un creştin, fie el şi dezorientat sau rătăcit.
Prin urmare, una din principalele cauze sau cea mai importantă (pentru orice tip de drog) este lipsa comuniunii cu Dumnezeu. Un creştin adevărat, poate să cadă uneori (prin încercarea lui sau prin slăbiciunea lui), dar el nu ezită să ceară ajutorul divin şi să regrete profund păcatul, să lupte cu el până la capăt. Iată marea prăpastie care îl desparte pe un creştin de un necreştin. Creştinul se smereşte prin păcat şi nicidecum nu se laudă cu el! Creştinul doreşte să se mântuiască şi întreaga sa viaţă e un urcuş duhovnicesc, presărat cu multe nevoinţe, pentru că Însuşi Hristos a suferit pentru noi toţi.
Dacă admitem afirmaţiile de mai sus, vom intui şi soluţia. Ea ne stă tuturor la îndemână. Ortodoxia sau dreapta credinţă, păstrătoare fidelă a Tradiţiei şi a învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, are darul de a primi cu căldură, sub ocrotirea ei, pe toţi aceia care se aseamănă „fiului risipitor”, ce se întoarce la casa sa părintească, cu dorinţa de a-şi îndrepta viaţa. În Ortodoxie, putem dobândi sentimentul şi certitudinea (într-o anume măsură, bineînţeles) Învierii noastre spirituale.
Prin urmare, un adevărat creştin, nu poate să-şi permită să fie deloc indiferent faţă de tot ceea ce se întâmplă aici pe pământ, şi mai ales faţă de felul în care îşi trăieşte el însuşi viaţa sa şi îşi ajută semenii din jur!…

(Radu IACOBOAIE, Suceava)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Extinderea drogurilor ne lasă absolut indiferenţi?.

Comentarii