Biserica Ortodoxă a intrat, ieri, în postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Postul Sîmpetrului, care precede sărbătoarea acestor doi mari apostoli, din 29 iunie.
Despre vechimea acestui post mărturisesc, în secolul al IV-lea, Constituţiile Apostolice, iar Leon cel Mare numeşte acest post "postul de vară" sau al Cincizecimii. Spre deosebire de celelalte posturi care au o durată fixă, acest post are o durată variabilă de la an la an, deoarece începutul lui este în funcţie de data variabilă a Paştilor, în acest an durata lui fiind de două săptămâni.
Acest post a fost instituit în cinstea celor doi apostoli şi în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a întreprinde acte mai importante. Prin ţinerea acestui post se cinstesc darurile Sfântului Duh, care s-a pogorât peste Apostoli la Cincizecime, de aceea în vechime acest post se numea Postul Cincizecimii.
Este cel mai uşor post, Biserica dezlegând la untdelemn şi vin marţi şi joi, iar sâmbăta şi duminica, precum şi de praznicul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, va fi dezlegare la peşte.