Un bărbat a bătut un medic de la Spitalul „Marie Curie” pentru că nu a fost de acord cu diagnosticul pus copilului

Bărbatul care l-a agresat pe medicul de la Spitalul „Marie Curie” a fost reținut, acesta fiind totodată și prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, care a dispus continuarea cercetărilor, cu persoana sub control judiciar, scrie Mediafax.”În data de 4 aprilie 2017, un bărbat în vârstă de 36 de ani, a fost reținut de către polițiștii Secției 16, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe. În fapt, bărbatul a fost reținut pentru exercitarea unor violențe asupra unui medic aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Agresiunea a avut loc pe fondul unor reproșuri pe care bărbatul le-a adus medicului cu privire la starea de sănătate a copilului său. La aceeași dată, cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, care a dispus continuarea cercetărilor, cu persoana sub control judiciar”, se arată într-un comunicat de presă al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB), remis miercuri MEDIAFAX.Bărbatul l-a agresat pe medicul pediatru care se ocupa de copilul său, internat la Spitalul „Marie Curie” din Capitală.

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Încă o speranță s-a făcut praf pentru primarul suspendat din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, care rămâne în arest la domiciliu

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina