Etapa națională

Trei elevi ai Colegiului Silvic Câmpulung Moldovenesc, premiați în cadrul unui concurs de chimie

Trei elevi din clasa a IX-a, de la Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc, s-au numărat printre laureații Concursului Național de Chimie „Petru Poni”, adresat liceenilor de la filiera tehnologică.
În competiția care s-a desfășurat la Constanța au participat circa 150 de elevi din 35 de județe ale țării, cu performanțe înalte în domeniul chimiei, care și-au etalat cunoștințele în cadrul celor două probe: teoretică și experimentală.
De la colegiul câmpulungean au obținut distincții: Ioan Bida – premiul II, coordonat de prof. Virginia Corbotiuc; Claudiu Țicaleac – Premiul III, îndrumat de prof. Maria Baltag; Grigore Ungureanu – Mențiune din partea Ministerului Educației, coord. prof. Maria Baltag.
Concursul s-a desfășurat în perioada 8-11 iunie și a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Ministerul Educației.

Recomandări

Elevi hipoacuzici din toată țara au participat, la Bivolărie, la Concursul „Comunicăm prin gest, culoare și mișcare”

Cine are cea mai frumoasă cameră? Concurs cu premii pentru elevii din căminul Colegiului „Spiru Haret”