Vești bune

Spitalul Municipal Fălticeni se redeschide astăzi

Spitalul Municipal Fălticeni
Spitalul Municipal Fălticeni

Secțiile care funcționează în pavilionul central al Spitalului Municipal Fălticeni se redeschid astăzi, 23 aprilie. Managerul spitalului, dr. Vlad Morariu, a declarat, marți seara, că peste 95% din personalul medical care a fost retestat pentru COVID-19 a avut rezultate negative, astfel încât spitalul se redeschide joi.
În pavilionul central funcționează secțiile Cardiologie, Medicină Internă, Compartimentul de Primiri Urgențe, Chirurgie și Anestezie-Terapie Intensivă.
Aceste secții au fost închise în data de 4 aprilie, din cauza numărului mare de cadre medicale confirmate pozitiv la testul pentru COVID-19.
În această perioadă au funcționat doar secțiile Pediatrie, Boli infecțioase, Pneumologie – TBC și Maternitatea, care au sediul în alte pavilioane.
Precizăm că pacienții care se aflau internați la momentul închiderii spitalului au fost testați și au avut rezultate negative.

Recomandări

Tradiția vindecării și numele Sfântului Ioan cel Nou, unite de regretatul doctor Cristian Irimie pe frontispiciul spitalului sucevean

Peste 600 de ani de istorie și 384 de destine legate de spitalul din Suceava, sub condeiul doctorului Mihai Ardeleanu

Casa Tatos, bijuterie arhitecturală din Fălticeni, a fost inaugurată și devine noul sediu al Stării Civile și Evidenței Persoanelor

Criză la spitalul Câmpulung: Rămas fără ortopezi după descinderea procurorilor, managerul a aflat din presă că medicii au fost ridicați pentru șpagă