Restricții de circulație și măsuri de carantinare, încălcate pe bandă rulantă de suceveni

amenda politie
amenda politie

Tot mai mulți suceveni încalcă restricțiile de circulație sau măsurile de carantină, motiv pentru care polițiștii derulează verificări pe bandă rulantă. În decursul unei singure zile, mai exact sâmbătă, 17 aprilie, au fost descoperite mai multe cazuri de acest fel. O primă situație s-a înregistrat la Drăgușeni, unde un bărbat care figura ca venit din străinătate pe data de 9 aprilie nu a fost găsit la domiciliu. Contactat telefonic de polițiști, omul le-a spus relaxat că se află pe malul râului Moldova. Excursia l-a costat 1.000 de lei, adică amenda care i-a fost tăiată de oamenii legii. Sancțiuni similare au primit alți doi bărbați, unul din Gulia și altul din Siliștea, localități din orașul Dolhasca. Nici unul nu respecta izolarea, măsură în care figurau în evidențele Direcției de Sănătate Publică.
Amenzi au fost acordate și unor plimbăreți nocturni. Sâmbătă seară, în jurul orei 23.00, în satul Botoșănița Mare, din comuna Calafindești, polițiștii au oprit un autovehicul în care se aflau șoferul și alți doi pasageri. Cum cei trei nu își justificau prezența pe străzi după ora 22.00, polițiștii le-au ”ars” câte o amendă de 500 de lei. Mai mult, șoferul mirosea a alcool, motiv pentru care s-a decis testarea cu aparatul etilotest. Rezultatul a fost 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce i-a determinat pe polițiști să-l ducă și la spital pentru prelevarea de probe biologice. În afară de amendă, șoferul s-a ales și cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
”În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii. Reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava

Recomandări

Beat și fără permis, un fugar de poliție și-a exprimat regretele pentru faptele sale, înainte de a fi reținut în arest

Tânăr de 24 de ani, arestat pentru că a intrat în casă peste fosta iubită și a violat-o
Tânăr de 24 de ani, arestat pentru că a intrat în casă peste fosta iubită și a violat-o

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Doi suceveni, anchetați de polițiști după ce au organizat tombole în mediul online, încasând bani și anunțând că oferă premiu o mașină

Agenți economici amendați pentru că nu foloseau case de marcat, după o razie la Salcea, Dumbrăveni și Siminicea

Sute de amenzi, 19 permise ridicate și un șofer reținut în arest, după o nouă razie de amploare a polițiștilor