Acțiune

Procesatorii de lapte din județ, chemați la instruire



Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava organizează luni o întâlnire cu procesatorii de lapte din județ. Acțiunea, care se va desfășura sub genericul „ABC-ul cumpărătorului”, va viza instruirea procesatorilor de lapte cu privire la procedura de colectare a laptelui odată cu aderarea la Uniunea Europeană. De la începutul lunii aprilie, agenții economici vor fi obligați să colecteze lapte numai de la crescătorii de vaci care au solicitat și primit cotă de lapte. „Această acțiune își propune să informeze procesatorii cu privire la ce hârtii trebuie întocmite la colectarea laptelui, și la cum trebuie să se procedeze pentru ca procesul de colectare și procesare să se desfășoare conform standardelor”, a explicat Lya Chiriac, directorul adjunct al Direcției Agricole Suceava. Județul Suceava este primul pe țară în ceea ce privește cantitatea de lapte ce poate fi vândută de crescători în piețe sau la procesatori, având o cotă de 200 de milioane de hectolitri. De la 1 aprilie, crescătorii de vaci care nu au solicitat cota de lapte nu-și vor mai folosi laptele de vacă produs în gospodărie decât pentru consum propriu.



Recomandări

Producătorul de lactate Niro din Gura Humorului preia o parte dintre micii fermieri afectați de închiderea centrelor de colectare a laptelui Lactalis din zona de munte

Fabrica de produse lactate Niro din Gura Humorului preia o parte dintre micii fermieri afectați de închiderea centrelor de colectare a laptelui Lactalis
Fabrica de produse lactate Niro din Gura Humorului preia o parte dintre micii fermieri afectați de închiderea centrelor de colectare a laptelui Lactalis

Deputata AUR Veronica Grosu aduce în atenția Guvernului problema micilor fermieri suceveni care riscă să nu mai aibă unde să-și vândă laptele

Se închid toate centrele de colectare lapte: aproape 1.000 de suceveni crescători de vaci rămân fără contracte, 40 de colectori își pierd serviciul