Președinta femeilor liberale, Cătălina Culipei, a demisionat din PNL



Președinta femeilor liberale, Cătălina Culipei, a demisionat din PNL
Președinta femeilor liberale, Cătălina Culipei, a demisionat din PNL

Președinta Organizației Județene a Femeilor Liberale Suceava și consilierul județean Cătălina Culipei, a demisionat, vineri, 19 noiembrie, din PNL și din toate funcțiile pe care le deținea în această formațiune politică. „A venit momentul în care, să îmi iau rămas-bun de la un proiect pentru care mi-am dedicat toată energia ultimilor ani. Un proiect în care am crezut cu tărie, un proiect care m-a determinat să lupt pentru toate principiile pe care le-am dobândit de-a lungul vieții. Un proiect politic despre care credeam că este drept, despre care credeam că mă reprezintă, pe care l-am propovăduit cu toată puterea mea”, a transmis Cătălina Culipei. Ea a arătat că în momentul de față, din acest proiect nu mai regăsește nimic din care să o reprezinte, având în vedere că „oamenii s-au schimbat, principiile s-au schimbat, valorile, așteptările”.
Culipei a ținut să precizeze că în prezent, Partidul Național Liberal este un partid care nu o mai face mândră. „Modul de a se lua deciziile mă surprinde, iar faptul că s-a ajuns până la a minți, efectiv, electoratul, m-au determinat să părăsesc acest proiect. Renunț la Partidul Național Liberal de astăzi, pentru a-mi putea continua toate proiectele pe cont propriu, fără minciuni, fără compromisuri, fără rușine”, a spus Cătălina Culipei. Odată cu demisia din PNL, Cătălina Culipei va pierde și postul de consilier județean.
Demisia Cătălinei Culipei a fost transmisă vineri, 19 noiembrie, conducerii PNL Suceava, ea precizând că a luat această decizie din motive personale.



Recomandări

Liderul oamenilor de afaceri din PNL Suceava, Dumitru Mihalescul: „Ilie Bolojan este singurul care are curajul de a face acele reforme care s-au amânat de zeci de ani spre binele României”

Mesaj tăios al fostului primar Ion Lungu, referitor la angajările de la TPL și situația din PNL Suceava

Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului
Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului