Dezvoltare profesională

Oportunități de stagii internaționale de practică și voluntariat, pentru studenții Universității „Ștefan cel Mare”

Aiesec
Aiesec

În perioada 1-30 aprilie, AIESEC Suceava oferă studenților suceveni oportunitatea de a se înscrie pentru participarea la stagii de practică sau de voluntariat internaționale, prin intermediul programelor Global Internship Program și Global Community Development Program.
Pe 18 aprilie, începând cu ora 20.00, studenții suceveni sunt așteptați în corpul E al universității, sala 005, să participe la evenimentul de prezentare a stagiilor de voluntariat și de practică. În cadrul manifestării vor afla mai multe despre intership-urile la care pot participa și vor avea oportunitatea de a vorbi cu persoane care au fost plecate în diverse țări prin intermediul programelor. Pentru detalii, cei interesați pot accesa site-ul www.aiesec-suceava.ro.
Șase săptămâni într-o altă parte a lumii
AIESEC propune oportunități în toate cele 110 țări în care este prezent, însă, în cadrul acestei recrutări, țările care oferă la momentul actual cel mai mare număr de programe pentru tineri sunt India, China, Germania, Norvegia, Rusia, Polonia, Brazilia și Turcia.
Prin intermediul Programului internațional de voluntariat tinerii pot avea parte de experiențe inedite, timp de șase săptămâni, într-o altă parte a lumii. Accesând acest program, sucevenii pot alege între social work, predare în limba engleză, psihologie, sociologie, training, project management, marketing, ecologie ș.a. Printre beneficiile participării la un astfel de stagiu se numără: câștigarea experienței de lucru într-un mediu multicultural, cunoștințe teoretice și practice, impact semnificativ asupra dezvoltării personale și profesionale, dezvoltarea aptitudinilor de leader, a spiritului inovativ, a responsabilității sociale și a capacității de a înțelege oamenii din jur etc.
Posibilitate de lucru în companii din străinătate
Totodată, tinerii care doresc să aibă parte de o experiență internațională de muncă relevantă au oportunitatea să își contureze viitorul profesional într-un cadru cât mai diversificat din punct de vedere cultural.
Potrivit reprezentanților AIESEC Suceava, „odată cu terminarea facultății, interesul pentru un loc de muncă este mult mai mare, iar alegerea unui job poate fi problematică. AIESEC vine în întâmpinarea acestei dileme cu nenumărate posibilități de lucru în cadrul unei companii din străinătate prin intermediul Programului de Internshipuri Globale”.
AIESEC este cea mai mare organizație de tineri din lume, fiind activă în peste 1.700 de universități din peste 110 țări.

Recomandări

Ștefan Amarine, șeful de promoție al specializării Managementul Energiei de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor: „Pentru mine, a avea succes înseamnă a fi fericit”

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

Francesca Niculcea, șefa de promoție a Facultății de Educație Fizică, USV: „Poți mai mult decât crezi”