Văzând agresivitatea cu care politicienii „sprijină” (doar verbal și în fața celor creduli!) achiziționarea de produse și servicii românești (ei una spun, alta fumează!), cred că trebuie să abordez problema patriotismului/naționalismului economic. Trebuie să spun din start că există o deosebire radicală între patriotism și naționalism și în economie, subiect total neglijat pe la noi și exploatat puternic de pescuitorii în ape tulburi din politică. Să fiu mai concret. Este foarte bine să îndemnăm prin toate mijloacele de publicitate ca cetățenii să cumpere produse și servicii autohtone. Este patriotism economic! Este aberant să refuzăm fără motive (calitate, preț etc.) un produs din import pentru că și țara de origine va proceda similar! Este naționalism economic!
Iar dacă naționalismul economic este însoțit de șantaj (tarifele lui Trump), monopol pe energie (OPEC) sau „minerale sensibile” (China), avem un motiv de război comercial, cum asistăm în zilele noastre. De la „războiul comercial” până la deteriorarea relațiilor internaționale și înlocuirea „forței dreptului” cu „dreptul forței” este un drum scurt. Prea des parcurs în istorie!
Incontestabil, protecționismul a crescut la nivel mondial (prin tarife aberante, embargo, neacordarea de licențe de import-export etc.), fiind însoțit de o polarizare geopolitică specifică unui „război rece” (s-a dezlănțuit unul nou?!?). Sau naționalismul economic este o armă geopolitică utilizată în competiția mondială și în cursa pentru o nouă Ordine Mondială? Se sprijină reciproc cele două forme de agresiune nonmilitară? Dacă citim istoria (doar sec. XX!) vedem că naționalismul (sau protecționismul fără rațiune economică) a fost cauză importantă a celor două războaie mondiale. Dacă nu cunoaștem istoria, riscăm să-i repetăm greșelile, fatale într-o lume a armelor de distrugere în masă. Sunt „nebuni” capabili să apese pe „buton”!
Efectele naționalismului economic, chiar dacă nu sunt vizibile și se manifestă în timp, sunt devastatoare pe plan mondial. Cel mai grav se manifestă în țările mici și în curs de dezvoltare, unde restricțiile pe piața mondială sunt rapide (nu mai au acces la „valută forte”!) și sunt condamnate la izolare și sărăcie. Cât de bine este că suntem membri ai unei alianțe economice puternice (UE!), care ne oferă o piață de desfacere sigură (2/3 din exporturi!) și surse de finanțare pentru dezvoltare! Consecințele politicii naționaliste sunt generale și afectează toate națiunile (inclusiv cele care încurajează protecționismul!), pentru că generează sărăcie pe zone întinse, migrație, conflicte interne și războaie zonale, după cum se observă.
Trebuie să acceptăm faptul că naționalismul economic NU a dispărut niciodată și s-a manifestat (ca și în prezent în țările dezvoltate!) într-o formă „soft”, fără a afecta decisiv economia mondială. Francezii „strâmbă” din nas la produsele americane, germanii consideră că realizările economiei lor sunt „über alles”, italienii și spaniolii sunt exagerat de mândri de mărfurile proprii etc. Naționalismul economic este însă mai puternic în țările cu regimuri autocrate (China, Rusia, Orientul Apropiat și Mijlociu) pentru că este puternic susținut de politicile statelor. Sunt produsele lor superioare pentru că sunt realizate după indicațiile partidelor (unice!) și ale liderilor geniali (genii nu sunt doar în Carpați, ca până în 1990!).
Pentru a evita escaladarea și transformarea în războaie comerciale și chiar conflicte armate este absolut necesară intervenția ONU și a agențiilor sale specializate prin reglementări mai dure și penalizări financiare descurajante. Și alianțele politico-economice au capacitatea de contracarare a utilizării naționalismului și șantajului economic ca arme geopolitice (vezi reacția UE față de Rusia în acest moment!). Unde este România în această perioadă a naționalismului/protecționismului economic? Își savurează meniul cu fructe de pădure de inspirație geto-dacică?
