Tânăr cu permisul retras din motive medicale, oprit pe o stradă din Suceava pentru lipsă ITP

Un echipaj de poliție de la Biroul de Ordine Publică Suceava, care acționa în control trafic miercuri, în jurul orei 11.00, verificând mașini prin aplicația E-Dac, a oprit, în jurul orei 11.00, pe strada Narciselor, în proximitatea Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară, un autoturism VW care figura cu ITP expirat.

Șoferul a oprit la semnalul agenților, însă la legitimare nu avea asupra sa nici cartea de identitate și nici permisul de conducere.

Polițiștii au trecut la verificări suplimentare, stabilind ulterior că mașina era condusă de un tânăr în vârstă de 33 de ani, din comuna Ciprian Porumbescu, care figurează cu permisul de conducere retras din motive medicale.

Tânărul a fost dus la sediul Poliției municipiului Suceava, unde i s-a întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.

Pentru că avea ITP expirat, tânărul din Ciprian Porumbescu a încasat și o amendă de 4.050 de lei.

Recomandări

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan

Conducătorul unui tractor ce tracta o căruță a provocat un accident după ce nu s-a asigurat la intrarea pe DN 29 Suceava – Botoșani

Pietoni loviți de o mașină scăpată de sub control, la volanul căreia se afla un tânăr cu permisul suspendat

Tânăr condamnat pentru trafic de droguri, dar care era încă în libertate, arestat după ce a condus băut și fără permis

Un individ care a accident un pieton și a fugit de la locul faptei, reținut de polițiști