Sec de sec Ea: – Am rămas! / El: Am plecat! (Dorin David)
Hrană (și… iubire). ”Krafft-Ebing, expertul în perversiuni sexuale și colegul lui Freud din Viena, a declarat că foamea și iubirea guvernează toate afacerile mondiale. Dar amândoi au uitat de foame și s-au concentrat asupra problemelor iubirii; putem spune din nefericire, pentru că sexul, mâncarea și băuturile au fost întotdeauna tovarăși de călătorie în căutarea plăcerii. Impulsurile fizice nu sunt despoți și adesea nu au fost ascultate; gusturile nu sunt bătute în cuie. O nouă abordare în cercetarea dorinței este să iei în considerare ce doresc oamenii pe masă și în pat, ca parte dintr-un întreg. Gastronomia este arta de a folosi mâncarea pentru a dărui fericire. Există trei feluri de a mânca și trei feluri corespunzătoare de a căuta fericirea. Să mănânci până te saturi este modul prim și tradițional, încrezându-te în rețete vechi și metode încercate. Scopul este să fii mulțumit, confortabil, să te simți bine, să torci. Aceasta este abordarea precaută a plăcerii, cu mottoul „Apărați-vă de corpuri străine“. Corpurile străine nu înseamnă doar muscă în supă, ci și tot ce este neobișnuit, interzis, demodat, amenințător. În timpul procesului de a învăța să mănânce, oamenii au făcut din frica de corpuri străine o virtute și au numit-o „gust“. Obiceiurile s-au dezvoltat, imitând diverse maniere de a mânca, iar teama de corpuri străine s-a răspândit în multe alte aspecte ale vieții; rutina, oarecum plictisitoare, pare cea mai sigură poliță de asigurare. Așa că s-a inventat un al doilea fel de a mânca, tratând mâncarea ca pe o distracție, o formă de permisivitate, o mângâiere a simțurilor. Scopul a fost acela de a seduce și de a fi sedus cu ajutorul romanticei lumini a lumânărilor, pentru a crea bună-dispoziție prin arome delicioase. Un asemenea stil de a mânca i se potrivește persoanei care tânjește după distracție și surprize, care caută un alt fel de fericire în frivolitate, în a fi glumeț, cinic, ironic, refuzând să fie permanent nefericit din cauza marilor probleme, cum ar fi foamea și prostia. Bucătarii care pregătesc mâncarea pentru ei sunt ca și cântăreții de jazz, improvizând înflorituri jucăușe, neajungând niciodată la o concluzie.” (Theodore Zeldin, O istorie intimă a omenirii)
În Rai. Noi am plecat din rai de bună vrere! / Nu mai aveam nici poftă nici putere / Să ne-ndopăm mereu viața cu mere / Și inimioare rânduite ca-n dulap / Pe rafturi, sâsâiți de-un șerpălău, / Ce ne bătea plictisitor la cap / Că ne-așezăm nu după placul său, / Că facem „titirezul” și „șurubul” / Iar tu suspini c’Adam să fie dublu! / Și de ți-am pus picioarele pe umeri / S-a-nfuriat c-ai început să numeri / Stele pe cer și murmurai ca-n basme / Că-n dânsele sânt milioane de orgasme / Și că lumina lor e-o sărbătoare / Feerică, decât a ta cu mult mai mare! / Și dac-o să ajungem pe pământ / O să ghicim cu-adevărat cam câte sunt: / Cum nesfârșit într-un pârâu e-un prund, / Când îți dau brânci și-n apă te scufund, / Cum nesfârșită-i iarba ce-o atingi / Când sufletul în mine ți-l împingi / Rotund și săltăreț ca niște mingi… (Emil Brumaru)
Vârste. Doi moșnegi stau pe bancă, în fața blocului, și se uită lung după o fătucă. Unul dintre ei zice: – Pe vremuri, mi-ar fi plecat tot sângele în pantaloni, când aș fi văzut așa o muiere! Acuma… n-am nicio zvâcnire, nici măcar o adiere… – Daaa, zice colegul lui, dar vezi că nici femeile nu mai sunt cum erau odată!
Aceeași. Doi bărbați, pe o bancă, la o poveste: – Am patru copii. – Felicitări! Cu aceeași? – Cu aceeași, da, dar cu patru femei diferite!
Gusturi. La ștrand, o bunăciune ce se zbătea în apa adâncă striga disperată: -Ajutooor! Mă înec !Săriți!…Nu tu, grasule, domnul de lângă tine!
Pohte (masculine). Potrivit unui sondaj: 80% dintre bărbați asociază spontan sexul cu mâncarea (vezi niscai termeni comuni: “bucațică”, “sâni”, ”ketch-up” etc). Astfel – scrie neobositul, polivalentul Dan Silviu Boerescu – 64% (deci cam doi masculi bipezi din trei!) ar băga ceva în gură (mă refer aici strict la mâncare!), chiar în timpul sexului. Iar cei care ori au fost extrem de sinceri, ori au peste 60-70 de ani? – adică vreo 21%, mărturisesc onest că ar renunța (oricând, oriunde, cu oricine…) la o partidă de sex în favoarea unei mese copioase. Ăștia da, bărbați! Pohte bune, tuturor!
Echivoc. Interesant echivoc: „Moșule, să ne luăm o slugă, / Ziua să ne pască vaca, / Noaptea să ne-o mulgă…”. Evident, era o solistă cu voce duioasă. La ce s-o fi gândit, oare…? Honny soit…
Biblice. Cuvintele biblice ca: ”Dumnezeu a făcut omul după chipul și asemănarea Sa” nu înseamnă că Dumnezeu e un om în cer, ci că omul e un Dumnezeu pe pământ (Lucian Blaga)
Meserie! – Cu ce vă ocupați? – Filtrez bere. – Ce frumos, cum se face? – Cu rinichii!
Austeritate. ”În 1942, meniul de paște al Regelui Mihai I și al Reginei-Mamă Elena a fost compus din ouă de Paşte, aperitive, miel fript, salată de legume de sezon, pască şi fructe. La cină s-au servit ouă roşii, supă ţărănească, şalău rece, sos de maioneză, pască şi fructe. Tot cu ocazia Paştelui, suita regală a mâncat, la dejun, alivenci moldoveneşti, friptură de miel cu cartofi, salată, sufleu cu lămâie şi cafea, iar la cină, un borş de miel, miel pane cu cartofi, salată şi pască. După cum se vede, masa suitei era mult mai bogată decât austera masă a Regelui…” (bucatarescu.ro)
Catering. „Puțină lume știe că românii au inventat cateringul acum cinci sute de ani, cu ocazia asedierii Vienei de către turci. Astfel, istoria nu s-a scris doar cu sabia, ci și cu dâra de fum a pastramei valahe ce a înnobilat pilaful otoman. După ce au prădat Bulgaria, transformând bisericile lui Chiril și Metodiu în geamii, osmanlâii au lăsat bisericuțele noastre ortodoxe să funcționeze la ralanti în vreme ce la Buda și Pesta, în fostele catedrale catolice, țâpureau muezinii. Și asta datorită produselor bio ale țăranilor noștri. Echivalentul rezervelor NATO pentru ienicerii turci erau carele încărcate cu grâu, cu seu de oaie, cu miere, cu saci de ceapă și funii de usturoi, asigurate atât de domnitorul Țării Românești, cât și de cel al Moldovei care, chit că nu se-nțelegeau între ei, jucau totuși în aceeași echipă în divizia B, alături de strămoșii lui Caramitru din Munții Balcani, singurele persoane civile din tot imperiul care aveau voie să umble cu pistoalele la brâu ca să-și apere turmele de ciorditori. Se și spunea, de altfel, că cine îndrăznește să fure oile machedonilor fură oile sultanului și trebuie degrabă descăpățânat. Așadar, după ce am exportat hrană o jumătate de mileniu, am ajuns acum să exportăm țărani natur, de s-au pustiit satele nu din pricina turcilor, ci de frica ocupării României de către români.” (Mircea Dinescu)
Caviar. La o recepţie, Bulă gustă pentru prima oară în viaţa lui din caviar. – Chelner, îi spuse el, să ştiţi că dulceaţa dumneavoastră de afine are gust de peşte.
Dorință – Pune-ți o dorință! – Mi-am pus-o. – Bravo! Acum îndeplinește-ți-o!
Gândăceii de ”turbare”. (Lytta vesicatoria). ”În iunie, dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui se scutură mesteacănul sau mălinul pe a căror frunze stau gândacii aceia cu aripi verzi, peste noapte. Adunaţi, cu grijă, se pun într’o sticlă mare uscată sau vas de tinichea cu capac, care cu conţinut cu tot se pune în apă fierbinte pân’ ce mor toţi gândacii de căldură şi grijind să fiarbă în vas. Se scot apoi la soare pe un ciarșeaf şi se uscă, grijind să nu se zdrobească. Toți domnii care m-au întrebat, au înghițit aceste gâze cu plăcere, ca să-și sporească puterea…” (Calendarul săteanului, 1934)