„Cred că nu ar trebui să permitem ca nimic şi nimeni să afecteze relaţia dintre cele două ţări şi cred cu adevărat că este important faptul că oamenii din Moldova au acordat cea mai mare apreciere cântăreţilor români. Aceasta este partea cea mai importantă. Şi felicitări atât Alexandrei, cât şi lui Vlad!”, a spus Maia Sandu, răspunzând unei întrebări după întâlnirea cu preşedinta Parlamentului European.
Dar ce nenorocire s-a întâmplat, de se implică prezidenta Moldovei să dreagă relația posibil avariată între două țări frățești? Iaca-naca: juriul moldav de la Eurovision, care de departe (iertați-mi grosolănia) puțea a Putin, a subevaluat flagrant o cântăreață de muzică ușoară de-a noastră și i-a acordat vecinilor ucraineni nota 0 (zero!) la Eurovision. Ei, și? De asta nu mai putem acum? S-ar zice că-i un mărunțiș oarecare, dar nu-i deloc așa, câtă vreme până și sussemnatul, din totdeauna aprig susținător al luptei și trudei fraților de peste Prut, am murmurat în gând „ia mai lăsați-mă cu basarabenii ăștia nerecunoscători și obraznici”! Iar la Chișinău s-a iscat ditamai tornada care, între altele, a măturat amândoi șefii Televiziunii Naționale!
N-aș spune că-s mare fan al genului ăsta de concursuri care se lasă totdeauna în urmă dâră de scandal, nici că ador muzica „lejeră”, mult prea rar susținută și de texte onorabile, însă una-i una, alta-i alta, și se cuvine respectat orice act artistic semnalat și validat ca viabil. Principalele referințe ale rubricii de față se întemeiază pe lungul text al Victoriei Cușnir, fostă membră a scandalosului juriu. Îmi îngădui o paranteză: numele Cușnir mi-a rezonat imediat: în 1987, ministrul culturii din Moldova (aflată încă în URSS) se numea Grigore Cușnir. Era, cred, ucrainean, vorbea cu dificultate „moldovineasca”. Nici eu nu excelam în rusa învățată la școală, dar am izbutit, totuși, să concepem împreună (n-aveam nici o calitate oficială, iar ministrul ignora primejdios obligativitatea Moscovei de a deține frâiele relațiilor RSSM cu străinătatea) o propunere de colaborare culturală cu România – poate chiar prima concretă și deslușită. Posed documentul, are o ștampilă ministerială cât o șapcă de polițist.
Se vorbea acolo despre relații cu instituțiile de spectacole din ambele țări, schimburi de turnee, școlarizări reciproce și alte asemenea inițiative, altfel cât se poate de banale și firești. Când i-am arătat textul ambasadorului Moldovei la București, Dănilă pare-mi-se, m-a avertizat: „să știi că taman la voi n-o să treacă!”. Ceea ce s-a și întâmplat, ministra Culturii, Suzana Gâdea, mi-a spus franc: „Drăguță, dar asta nu se poate!” Și așa a rămas! În 1987, Chișinăul încerca o apropiere culturală cu Bucureștiul, iar noi am respins-o! M-aș bucura să aflu că Victoria Cușnir, membră post-răsculată a faimosului (și rușinosului) juriu de la Chișinău care, practic, a descalificat cele două țări vecine, Ucraina și România, face parte din familia fostului ministru Cușnir; oricum, cele două personaje pot fi amintite datorită situării într-o demnă prestație pro-românească atunci și acum.
Gazetărița radio Victoria Cușnir a publicat zilele astea pe net o lungă explicație lămuritoare. O face cu jena tristă de a fi fost implicată într-o mizerie ce n-a avut cum s-o evite, și nu încearcă să deturneze către justificabil taman… inexplicabilul. Juriul pur și simplu n-a văzut (sau n-a luat în seamă) reprezentația românească în concurs, ci o previzionare, pre-se, calitativ mai șubredă – e cât se poate de firesc, că una va fi oricând valoarea evoluției cu (și pentru) public, și alta aceea „seacă”, cu misie mai degrabă demonstrativă. Pe de altă parte, cum se înțelege și din spusele Victoriei, n-a fost tot juriul dus la plăcinte în momentul evoluției româncei noastre, și barem o parte din el a vizionat și reprezentația live, altfel n-ar putea emite aprecierile calitative asupra celor două momente distincte. Dar dacă previzionarea ar fi fost mai valoroasă decât reprezentarea în concurs, care dintre ele ar fi fost luată în seamă? Practic, publicul a văzut una și juriul, alta! Așa s-ar explica, zice-se, și votul unanim al telespectatorilor europeni – nota 12 (cea mai mare din concurs), față de 3 (trei!!), conferită de blagoslovenia basarabeană care ne-a exilat pe penultimul din lungul șir al celor 25 de competitorilor.
Din postarea Victoriei Cușnir pe tv68md: „Răspund doar pentru voturile mele (rezon!, n.m.), dar, da, pentru aceste discrepanțe de vot există doar două soluții: fie votul este eliminat (imposibil!, n.m.), fie juriul votează exact aceeași prestație pe care o vede publicul (la fel de imposibil). Credeți-mă, au fost diferențe enorme. Inclusiv în prestația României, căreia eu i-am dat, totuși, notă foarte bună”. Aici mă tem că-i de cugetat mai adânc: de ce totuși, doamnă Cușnir, dacă-i limpede pentru toată lumea că a fost o evoluție unanim catalogabilă printre primele 1-3? Le-ați făcut românilor un hatâr, că altfel nu se poate interpreta acel „totuși”? Din păcate, întrebarea n-am cui o pune…
Un personaj foarte locvace de pe b1tv este de părere că, de fapt, părerea generală a spectatorilor semnifică mult mai mult pentru opinia moldovenilor despre români și România decât orice juriu, oricât de competent. Așa-i și nu-i chiar așa. Onor jurații reprezintă, barem teoretic, intelighenția basarabeană în ipostaza tânără, care a și decis depunctarea. Și-i trist să vedem cum se comportă generația noului veac… la o adică! Victoria Cușnir semnalează pe bună dreptate: „Unul dintre refrenele frecvente din repertoriul de huiduieli a(le) juriilor din anii trecuți era ce caută boșorogi în juriu? Aduceți oameni tineri, cu viziuni moderne. Poftim și viziunea modernă!”
Unul dintre capitolele postării Victoriei se intitulează „Votul Juriului gândit pentru a evita votul geopolitic”. Care nu-i nici o noutate, s-a purtat și se poartă dintotdeauna la Eurovision, concursul în sine îngăduindu-l mai degrabă direct decât indirect, și, probabil, n-o să dispară în veci. La recenta ediție, un astfel de vot ar fi impus teoretic moldovenilor să-și favorizeze vecinii, adică Ucraina și România, întru deplina confirmare a „votului geostrategic”. Și s-a „întâmplat”… taman pe dos! Cum s-ar zice, nici în abuzuri nu mai poți avea încredere! Da-i mai simplu: probabil, mai junii puși în scaun de jurat au ținut abitir să demonstreze că până aici a fost, s-a schimbat foaia, nu merge cu ei, justițiarii incoruptibili – și au trecut în doaga cealaltă… dându-i vedetei Căpitănescu în loc de 12, nota 3! Atâta i-a dus mintea.
S-ar mai putea sugera apoi și un sentiment național de anxietate, de neîncredere în forțele proprii, de teama maladivă de eroare, dacă n-o fi vorba de o tentativă de coafare a unui abuz cât casa și-atât. Eu aș mai miza, în ansamblul tele-parascoveniei, mai întâi pe dorința de epatare și scandal cu orice preț, apoi de exacerbarea cine știe căror refulări uitate, totul asezonat cu un dram de prostie în stare gemă și, de ce nu, de un nedrag latent față de români și România, c-or fi existând și de-ăștia. Nicidecum masa basarabenilor (s-a văzut reacția obștii!), ci a membrilor juriului, și nici ei în bloc; cu siguranță, făr-de doamna (sau domnișoara) Cușnir, care astfel glăsuiește: „Regret că am acceptat invitația în Juriu. Și n-o recomand nimănui. Pentru faptul că am pus România pe locul 3 din 24, am trăit o experiență a linșajului public pe care nu am fost capabilă s-o realizez în toată dimensiunea ei. M-au pus la zid de la colegi de presă, la cei care au fost în emisiunile mele. Și startul l-a dat o colegă de radio. Oricât de tare ai fi, aceste atitudini te pot demola. De mesaje și comentarii cu sutele nu mai zic. Și blesteme, au curs ca zahărul din punga găurită. Nu cer compătimire…” Din păcate, oricum e prea târziu.
În final, urmând îndemnul cronicarului („să să știe”), trec și lista celor 8 magnifici membri ai juriului care, sincer s-o spun, nu înțeleg cum mai au curajul să-și arate fața în lume. Iată-i: Vlad Țurcanu și Andrei Japșa, șefii demisionari ai Televiziunii, Corina Căireac, expertă în mai multe, Cătălina Solomac, interpretă de muzică ușoară, Pavel Orlov, interpret, Stanislav Goncear, artist pop-jazz și soul, Victoria Cușnir (ați cunoscut-o), Ilona Stepan, directoare și dirijoare.
Din câte știu, unii dintre ei, dacă nu chiar toți, au și cetățenie română.
