Patriotismul, mândria de a fi român, este un sentiment care nu trebuie dus în derizoriu prin clamarea sa permanentă. Este clar indecentă și chiar ticăloasă utilizarea lozincilor patriotarde pentru obținerea de voturi.
Pornind de la acest adevăr, vedem la români mândria națională. Este justificată foarte diferit și, din păcate, în multe cazuri, din interes personal. Cei care invocă cel mai intens mândria de a fi român și atașamentul necondiționat față de România sunt cei cu un patriotism dubios, pentru că frecvent demonstrează și o iubire interesată față de națiuni sau ideologii clar antinaționale.
Poate fi patriot un individ care urlă „Slava Moscova” sau care justifică invazia barbară în Ucraina, dar și războiul hibrid declanșat asupra noastră? Exclus. Ei sunt parte din forțele invadatoare ale atacurilor hibride.
Falșii patrioți (poate mai puțin toxici, dar mai mulți) sunt și cei care folosesc aproape exclusiv declarațiile de iubire de țară și popor pentru obținerea de avantaje personale în zona politico-administrativă.
Rămân la părerea că adevărații patrioți sunt cei care se declară mândri de România, recunoscând și limitele cetățenilor, manifestate de reprezentanții lor.
În realitate, determinați de politici aberante sau prostii sadea (mineriadele, spre exemplu), care au afectat grav imaginea țării, mulți concetățeni aflați afară nu sunt prea fericiți că sunt români, sunt reținuți și se consideră, fals, ca fiind paria ai Europei.
Complexul rudei sărace și nătângi ne transformă în cetățeni europeni de mâna a doua (umili, lași și apoi eurosceptici), materie primă pentru partide extremiste și agresori din Est, în primul rând cei cu educație precară și frustrare maximă, iar mândria de a fi român scade considerabil.
Să vedem motivele care ne fac pe cei mai mulți să nu fim mândri de România, chiar dacă, în ultimii 15 ani, s-a recuperat mult din decalajul care ne separă de Vest. În primul rând, este vorba de dezvoltarea economico-socială, încă în urma mediei UE (75-80%, dar în creștere evidentă), conducerile politice cu performanțe lamentabile, atât interne, cât și (mai ales) externe, instituții statale centrale și locale mult sub standardele europene sau existența unor personaje cu prestații jenante în relațiile externe (diplomați, reprezentanți în instituții europene precum Parlamentul UE etc.).
Nivelul cultural mediu al românilor determină ori agresivitate în exprimarea naționalismului, ori umilință în fața porților puterilor europene sau mondiale, iar când apar și excentrici care susțin că în România a apărut prima scriere, că începutul civilizației planetare este la noi sau că strămoșii daci se hrăneau doar cu fructe de pădure și aer montan, devine dificil de promovat mândria de a fi român.
Sunt, incontestabil, și argumente reale pentru a fi mândru de apartenența la acest popor. Avem o cultură (umanistă sau tehnică) la nivel european, tradițiile populare le-am păstrat mai bine decât alte națiuni (sper ca, pe viitor, manelizarea lor să nu le afecteze grav), personalități mondiale ilustre s-au născut în România, iar țara are ce arăta sub aspect turistic, arhitectonic sau peisagistic. Nu este deloc puțin, dar, din păcate, promovarea pozitivă a României este slabă, fapt care afectează și exprimarea mândriei de a fi român.
Lipsa mândriei justificate și realiste de a fi român are efecte dure și generează pierderi (inclusiv economice), iar manifestarea ei falsă și aberantă ne umple de ridicol. Deși nu pare o urgență națională, o campanie de cultivare a mândriei de a fi român este necesară și urgentă. Fără cetățeni mândri, nu putem fi verticali în Europa și în lume, nu putem sluji eficient națiunea și nu vom deveni europeni reali, nu doar declarativ.
O întrebare de final: suntem mândri că suntem europeni? Greu și diferit este răspunsul!
P.S. I. Asimov: „Când prostia este considerată patriotism, este periculos să fii inteligent!” Valabil și la noi? Cred că da!
