Aproape 70 de posturi vor fi scoase la concurs pentru noile creșe din Suceava și Baia

Aproape 70 de posturi vor fi scoase la concurs pentru noile creșe din Suceava și Bai
Aproape 70 de posturi vor fi scoase la concurs pentru noile creșe din Suceava și Bai

Sistemul de învățământ preuniversitar din județul Suceava va beneficia de o extindere a schemei de personal, ca urmare a deblocării posturilor necesare pentru funcționarea noilor creșe construite prin programe derulate cu fonduri guvernamentale și europene.

Printr-un memorandum inițiat de Ministerul Educației și Cercetării, aprobat joi de guvern, s-a decis scoaterea la concurs a 859 de posturi vacante pentru 34 de obiective de investiții din întreaga țară care urmează să fie recepționate și puse în funcțiune până pe 31 august a.c.. Aceste investiții sunt structurate pe două linii de finanțare: 1) programul guvernamental „Sfânta Ana”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR, cuprinde 24 de creșe în curs de finalizare (12 mici, 6 medii și 6 mari), care necesită 621 de posturi; 2) programul național de construcții de interes public sau social, care cuprinde 10 creșe (6 mici, 2 medii și 2 mari), pentru care sunt alocate 238 de posturi.

La nivelul județului Suceava, măsura vizează înființarea și ocuparea unui număr total de 69 de posturi, destinate personalului didactic și administrativ. Acestea sunt repartizate între mediul urban și cel rural, pentru a răspunde cererii crescute de locuri în unitățile de educație timpurie.

Cea mai mare alocare de personal revine municipiului Suceava, unde a fost ridicată o creșă de mari dimensiuni, cu 110 locuri. Pentru operaționalizarea acestei unități, memorandumul prevede deblocarea a 51 de posturi. Creșa a fost finanțată prin PNRR, făcând parte din Programul guvernamental de construire de creșe „Sfânta Ana”.

Cea de-a doua localitate suceveană inclusă în document este comuna Baia. Aici s-a finalizat construcția unei creșe de tip mic, de 40 de locuri, realizată prin intermediul Programului național de construcții de interes public sau social. Pentru buna funcționare a acestei instituții au fost aprobate 18 posturi de personal.

Conform reglementărilor legale în vigoare, toate cele 69 de posturi din județ vor fi integrate în cadrul învățământului preuniversitar de stat – unități de învățământ. Angajările se vor face cu încadrarea strictă în cheltuielile de personal aprobate prin buget, fără a fi necesară o suplimentare a fondurilor naționale pentru asigurarea drepturilor salariale ale viitorilor angajați.

Procedura de organizare a examenelor va demara imediat după recepția tehnică a lucrărilor și darea oficială în folosință a clădirilor. Concursurile vor fi gestionate de către ordonatorii de credite, în baza metodologiilor specifice stabilite de Ministerul Educației pentru posturile care se vacantează pe parcursul anului școlar.

Recomandări

Ferma de la Udești: Cămile, zebre, alpaca și peste 70 de căprioare, aproape de Suceava. Povestea locului care atrage mii de vizitatori

Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din Orasul Milisauti, judetul Suceava

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

Angajarea a 65 de persoane la TPL Suceava, deblocată prin hotărâre de Guvern, chiar de Ziua Transportatorului