Se vorbește puțin în spațiul public internațional (oare de ce?) și aproape deloc în România despre o evoluție deosebită în plan mondial, respectiv implicarea multinaționalelor în geopolitică. Să pornim, pentru a înțelege acest fenomen și efectele sale, de la prezentarea multinaționalelor atât de invocate în discuțiile despre economie la toate nivelurile societății, dar puțin cunoscute în practică. Conform acceptării internaționale și teoreticienilor economiei, o multinațională își obține venituri de minimum 30% din afara țării în care este înregistrată, deci este prezentă în multe zone ale planetei. Iar, în acest moment, comerțul mondial este realizat în proporție de aproximativ 70% de aceste companii, deținând o poziție dominantă pe piața mondială. Pentru a-și consolida pozițiile în lume și în fiecare țară, doresc un climat legislativ, politic, administrativ etc. prietenos, în zonele în care sunt prezente, și sunt dispuse să facă lobby în această direcție. Apar, în mod firesc, și neînțelegerile legate de afectarea producătorilor interni din fiecare țară sau a suveranității naționale (problemă exagerată, dar reală).
Să vedem ce au făcut pozitiv multinaționalele pe plan mondial, nu din filantropie, ci din dorința de profit suplimentar. În primul rând, investițiile în producție sau servicii în „lumea a treia” au determinat reducerea procentului de sărăcie extremă (sub 2 dolari pe zi per locuitor) de la peste 30% la sub 10% la nivel mondial. Regăsim această realitate în Extremul Orient (China) și Asia de Sud și Sud-Est (India, Vietnam, Indonezia, Cambogia etc.), parțial în America Latină și, din păcate, prea puțin în Africa. Crearea de locuri de muncă și asigurarea unor venituri în creștere (în continuare departe de țările dezvoltate) au redus (doar parțial) migrația economică și (încă prea puțin) conflictele locale alimentate de sărăcie. Calificarea și antrenarea a sute de milioane de cetățeni din zonele sărace în activități productive neagricole (inclusiv în domenii de vârf) au un aport major la dezvoltarea întregii planete. Mai mult, multinaționalele sunt principalii finanțatori ai tehnologiilor viitorului. Toate acestea sunt făcute în numele profitului, nu al ”grijii față de om”.
Sunt și efecte negative ale extinderii multinaționalelor, diferite de la țară la țară ca intensitate. În primul rând, intrarea lor pe piețele locale determină retragerea afaceriștilor autohtoni (vezi comerțul, spre exemplu, inclusiv în România), care nu pot face față concurenței nici tehnologic, nici financiar. Capacitatea lor de lobby, atât la nivel local, cât și național, este puternică, determină o legislație clar în favoarea lor și sperie instituțiile cu sarcini de reglementare și control (vezi tot în România), care îi tratează „cu mănuși”. Și nu sunt singurele aspecte negative ale activității lor.
În ultima perioadă, multinaționalele au evoluat pe față (mascat o făceau în permanență) spre dobândirea puterii politice (SUA – exemplu edificator) și influențarea geopoliticii actuale. Au reprezentanții lor în guverne sau parlamente, susțin sau împiedică alianțe politico-economice interstatale, sprijină activ agresiuni militare (Gazprom sau producători de armament etc.). Cei care susțin că ele fac politica lumii nu greșesc total. Au un rol punctual până acum.
Viitorul, dată fiind capacitatea financiară de lobby și tehnologică (vitală acum), aparține multinaționalelor. Acesta este trendul. Dezvoltarea presupune categoric forță financiară, tehnologică, de cercetare-dezvoltare sau umană (cei mai buni specialiști lucrează pentru ele). Pentru a limita abuzurile, societatea, la nivel statal sau mondial, trebuie să elaboreze și să pună în practică reglementări și norme de bună practică (UE o face deja). România acționează foarte timid, atât în reglementări, cât și în sfera controlului (corupție?!?). E timpul, domnilor politicieni!
