În patru zile, numărul cadrelor medicale din județ confirmate cu Covid a crescut cu 33

În patru zile, numărul cadrelor medicale din județ confirmate cu Covid a crescut cu 33 FOTO MApN
În patru zile, numărul cadrelor medicale din județ confirmate cu Covid a crescut cu 33 FOTO MApN

Institutul Național de Sănătate Publică a comunicat, joi, numărul cazurilor de personal medical infectat cu noul coronavirus. La nivel național, sunt 981 de cazuri, iar în județul Suceava, conform raportărilor primite din teritoriu, sunt 462 de cazuri. Față de raportarea din data de 12 aprilie, numărul de cazuri de infecție cu COVID-19 confirmate în rândul personalului medical din județ a crescut cu 33 de persoane.
După Suceava, la mare distanță se află municipiul București, cu 131 de cazuri confirmate în rândul personalului medical, apoi județul Vrancea – cu 67 de cazuri, Arad – 53, Hunedoara – 37. În celelalte județe numărul de cazuri confirmate este foarte mic, Brăila, Caraș Severin, Dolj, Harghita, Ialomița, Prahova și Vâlcea având raportat câte un singur caz de COVID-19 la cadre medicale.

Recomandări

Finanțiștii din Suceava și mai multe județe ale Moldovei au protestat în fața Direcției Regionale Antifraudă față de noua lege a salarizării unitare

Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare
Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare

Doi medici ortopezi, puși sub acuzare pentru luare de mită de zeci de ori. Doctorul Hăinișteanu, acuzat de peste 60 de infracțiuni, arestat 30 de zile

Speranțe năruite pentru primarul din Mitocu Dragomirnei. Tribunalul Suceava i-a prelungit arestul la domiciliu cu încă 30 de zile