Presiune

Grefierii suceveni, a doua zi de proteste în fața Palatului de Justiție

Grefierii suceveni au de gând să continue să-și ceară zilnic drepturile salariale pe care nu le-au primit
Grefierii suceveni au de gând să continue să-și ceară zilnic drepturile salariale pe care nu le-au primit

Grefierii de la instanțele sucevene au participat, ieri, începând cu ora 11.00, la un al doilea protest în fața Palatului de Justiție Suceava, anunțând că au de gând să continue să-și ceară zilnic drepturile salariale pe care nu le-au primit, deși le-au câștigat în instanță. Acțiunea a venit la doar o zi de la un protest similar, în ambele cazuri acționându-se fără a fi afectată funcționarea instanțelor.
Principala revendicare a protestatarilor, acordarea sporului de suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din valoarea salariului de bază, drept câștigat în instanță, a rămas fără răspuns din partea Ministerului Justiției, condiții în care, luni, urmează a se organiza un amplu protest la nivel național, la care vor participa grefieri din toată țara.

„Vom continua protestele până la soluționarea favorabilă a doleanțelor noastre și până când ministrul Justiției va înțelege să respecte legea, să o aplice și să pună în aplicare o Hotărâre Judecătorească. Nu s-au plătit tranșele restante și nici măcar nu s-a stabilit o dată certă și rezonabilă la care vor fi plătite acestea”, a precizat grefierul Dana Urdoi, reprezentantul celor care au protestat.
O nouă nemulțumire La acest al doilea protest, la care au participat aproximativ o sută de persoane, grefieri și alte categorii de personal auxiliar, a apărut o nemulțumire în plus față de revendicările inițiale, legată de un ordin al ministrului Justiției, care prevede ca doar cei care dețin hotărâri judecătorești pe viitor își vor primi sporurile, nu și cei care au câștigat drepturile restante până la pronunțarea hotărârii.
„S-a creat astfel o situație discriminatorie, deși există un recurs în interesul legii, dat de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar acolo nu se fac nici un fel de distincții, se precizează că tot personalul auxiliar are dreptul la acest spor”, a mai spus Dana Urdoi, precizând că și colegi din Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Fălticeni, Gura Humorului și Rădăuți au protestat la aceeași oră.

Recomandări

Mai multe manifestări vor fi organizate la Palatul de Justiție în cadrul evenimentului de tipul ”Ușilor deschise”

Mai multe manifestări vor fi organizate la Palatul de Justiție în cadrul evenimentului de tip ”Ușilor deschise”
Mai multe manifestări vor fi organizate la Palatul de Justiție în cadrul evenimentului de tip ”Ușilor deschise”

Angajații Casei de Pensii Suceava au organizat un protest spontan, nemulțumiți de noua Lege a salarizării unitare

Angajații Finanțelor sucevene au întrerupt total lucrul cu publicul, joi, în semn de protest față de noua lege a salarizării unice

Finanțiștii din Suceava și mai multe județe ale Moldovei au protestat în fața Direcției Regionale Antifraudă față de noua lege a salarizării unitare

Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare
Aproximativ 200 de finanțiști au protestat la Suceava față de prevederile noii legi a salarizării unitare