Soluție

Fostul șef de la Permise și Înmatriculări Suceava, la un pas să iasă din arest preventiv

Comisarul-șef Florin Valy Finiș, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Florin Valy Finiș, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Fostul șef de la Permise și Înmatriculări Suceava, comisarul-șef Florin Valy Finiș, este aproape de a părăsi arestul preventiv. Asta după ce un judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul Suceava a respins vineri cererea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție de prelungire a mandatului de arestare preventivă. Magistratul a mai decis să înlocuiască măsura arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Măsura nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava. Dacă soluția de la Tribunalul Suceava va rămâne în picioare, Florin Valy Finiș va avea o serie de interdicții. Mai exact, ofițerul are interdicția să părăsească imobilul în care locuiește fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza, trebuie să se prezinte în fața organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată ori de câte ori este chemat, respectiv să nu comunice pe nicio cale cu inculpații din dosar.
Comisarul-șef Florin Valy Finiș este acuzat de comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, spun că faptele, 15 la număr, au fost comise în perioada 2018-2020.
”În ziua de 15 octombrie 2019, ofițerul de poliție Finiș Florin Valy a primit suma de 72 de lei (pe lângă taxele legale de înmatriculare, în cuantum total de 128 de lei, pe care trebuia să 1e achite la ghișeu, pentru două autoturisme), în legătură cu urgentarea îndeplinirii unui act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, în schimbul aprobării înmatriculării, în termen scurt, a două autoturisme marca Mercedes Benz 240D și marca Chevrolet”, este descrierea uneia din faptele pentru care a fost pus sub acuzare fostul șef de la Permise și Înmatriculări.
Iată cum descriu procurorii DNA o altă faptă pe care i-au reținut-o în sarcină fostului șef de la Permise și Înmatriculări: ”La data de 10 noiembrie 2020, ofițerul de poliție Finiș Florin Valy a primit de la candidata (… ), prin intermediul martorului-denunțător (…), administrator al Școli de Șoferi Auto (…), suma de 500 de euro, în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, cele de polițist examinator auto, în cadrul SPCRPCIV Suceava, în schimbul promovării probei practice, în vederea obținerii permisului de conducere categoria B, candidata fiind declarată admisă”.

Recomandări

Un sucevean condamnat pentru infracțiuni rutiere și judecat pentru trafic de droguri a fost scăpat din mână de sistemul judiciar

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Arestul modernizat al Poliției Suceava are sală cu geam opac între victime și autori și cameră pentru întâlniri private