Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 10 iun 2010 - Anul XV, nr. 134 (4425)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

CSM: Guvernul a înţeles să rezolve criza pe seama puterii judecătoreşti, prin reducerile salariale

Joi, 10 Iunie 2010 (17:37:42)

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM ) apreciază că prevederile privind reducerile salariilor şi a pensiilor sunt neconstituţionale, discriminatorii şi conţin erori de tehnică legislativă, acuzând Guvernul că "a înţeles că rezolve criza pe seama puterii judecătoreşti".

CSM apreciază că proiectul de lege privind reducerea pensiilor, inclusiv celor a magistraţilor, este neconstituţional, arătând că dreptul judecătorilor la pensie este garantat prin lege.

"În consecinţă, este de observat că proiectul legii nu poate conţine o dispoziţie care să conducă la desfiinţarea unui drept anterior câştigat în temeiul unei legi organice, şi anume Legea 303/2004, cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor articolului 15, aliniatul 2, din Legea fundamentală, cu atât mai mult cu cât dreptul la pensie este garantat de articolul 47, aliniatul 2, din Constituţia României", se arată într-un comunicat de joi al Consiliului.

CSM mai apreciază că recunoaşterea dreptului la pensie de serviciu în favoarea magistraţilor nu reprezintă privilegiu acordat acestora şi că acelaşi lucru l-a apreciat şi Curtea Constituţională printr-o decizie din februarie 2000, prin care a statuat că este neconstituţională abrogarea pensiei de serviciu a magistraţilor.

Instanţa constituţională a reţinut în hotărârea invocată că "acordarea pensiei de serviciu pentru cadrele militare şi magistraţi nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună militarii şi magistraţii".

"Prin urmare noua lege nu poate afecta cuantumul pensiilor aflate în plată, chiar şi atunci când modul de calcul al pensiilor se modifică prin noua reglementare. Este indubitabil că dispoziţiile legii atrag o modificare a regimului juridic al pensiilor în curs, acordate în baza legii vechi, cu încălcarea clară a principiului neretroactivităţii legii", se mai arată în documentul transmis de CSM.

Consiliul îşi argumentează opinia şi prin deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care au sancţionat limitarea nejustificată a unui drept recunoscut magistratului, cum ar fi o pensie specială.

"Pensia, atât ca drept în sine, cât şi ca element al proprietăţii private, reprezintă o creanţă asupra statului pe care acesta este obligat să o plătească şi s-o ocrotească. Practic, prin diminuarea brutală, abuzivă şi retroactivă a cuantumului pensiilor legal stabilite pentru magistraţi, proprietatea nu este apărată, ci este pur şi simplu expropriată de însuşi statul român, care, în acest mod, refuză dictatorial să îşi achite creanţele", se mai arată în documentul citat.

În legătură cu invocarea articolului 53 din Constituţie, CSM arată că, acest motiv poate fi invocat doar în măsura în care este reducerile sunt proporţionale cu situaţia care le-a determinat.

"În raport cu aceste prevederi constituţionale, considerăm că nu ne aflăm în niciuna din situaţiile vizate de text, astfel că nu se justifică sub nicio formă anularea unui drept legal dobândit şi că, pe de altă parte, eliminarea pensiei de serviciu pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea este vădit discriminatorie şi în afara textului constituţional", potrivit Consiliului.

Prin urmare, CSM apreciază că folosirea dispoziţiilor articolului 53 din Constituţie, ca temei al restrângerii exerciţiului drepturilor, fondat "imprecis pe siguranţa şi securitate naţionale, este fundamental greşită", criza economică neconstituind temei al restrângerii drepturilor democratice.

În opinia Consiliului, criza economică nu este o problemă de siguranţă naţională şi nici de securitate naţională, iar creşterea şi relansarea economică fiind prevăzută ca obligaţie a statului în vederea înlăturării stării de sărăcie a populaţiei.

"Nu este de ignorat faptul că aplicarea unor măsuri de siguranţă sau de securitate naţională în sensul articolului 53 din Constituţie trebuie să fie, totodată, o situaţie specială şi excepţională, or includerea reducerilor salariale şi a pensiilor în sfera acestor măsuri de siguranţă sau securitate naţională nu urmăreşte decât crearea unui cadru legal în mod artificial de natură a expune pe cei vizaţi la aceste măsuri excepţionale", se mai arată în documentul citat.

Pe de altă parte, Consiliul apreciază că Guvernul nu a fost consecvent şi nu a respectat nici măcar principiile articolului 53 din Constituţie, pentru că nu respectat principiul nediscriminării, în sensul că măsurile trebuiau aplicate întregii populaţii, conform sintagmei utilizate - "naţională".

"Or, potrivit măsurilor dispuse de aceste legi, vizat este în mod exclusiv doar personalul din sectorul bugetar şi pensionarii, fiind excluşi de la aplicarea cu caracter general sectorul privat, precum şi salariaţii regiilor autonome şi ai celorlalte companii la care statul este acţionar, ale căror venituri implică şi o componentă bugetară importantă", potrivit CSM.

Consiliul mai apreciază că propunerile făcute de Guvern nu sunt însoţite de nici una dintre măsurile care să ajute populaţia pe vreme de criză, ci în legea privind reducerea pensiilor şi salariilor apar şi alte reduceri, şi alte măsuri de eliminare a unor drepturi de natură economică.

"Mai este de observat că aplicarea acestor măsuri de reducere aduce atingere şi altor drepturi garantate prin Constituţie, respectiv dreptul la viaţă, sănătate, trai decent, acesta din urma neputând fi afectat, în niciun caz, chiar în condiţii de criză. Prin aplicarea măsurilor de reducere, Guvernul procedează practic la o expropriere", se mai arată în documentul Consiliului.

CSM mai acuză Guvernul că "a înţeles să rezolve criza pe seama puterii judecătoreşti" şi că sugerează ideea că principalii vinovaţi pentru criză sunt bugetarii şi pensionarii.

"În consecinţă, Guvernul a înţeles să rezolve criza pe seama puterii judecătoreşti, care, raportat la numărul total al populaţiei active, reprezintă 0,0000027 la sută din efortul bugetar pentru plata drepturilor salariale şi 0,00069 la sută din efortul bugetar pentru plata pensiilor şi a altor categorii de bugetari, proiectele de lege operand ca o veritabilă sancţiune fără ca acestora să li se poată imputa existenţa crizei", potrivit CSM.

Mai mult, CSM acuză Guvernul că subordonează puterea judecătorească argumentând prin faptul că hotărârile judecătoreşti nu sunt executate prin dispoziţii exprese date în acest scop, judecătorii sunt ameninţaţi cu răspunderea pentru efectele crizei dacă vor admite acţiunile având ca obiect drepturile îngrădite, Executivul s-a pronunţat asupra eventualelor litigii obligându-se prin Scrisoarea de Intenţie adresată Fondului Monetar Internaţional (FMI) să garanteze constituţionalitatea măsurilor luate, în realitate Guvernul s-a pronunţat şi asupra constituţionalităţii măsurilor în discuţie.

CSM a mai constatat şi o lipsă totală a oricărei evaluări preliminare a impactului în plan social şi economic şi că proiectul de lege este neconstituţional, discriminatoriu, încalcă grave norme obligatorii ale Comunităţii Europene, nesocoteşte practica constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi conţine multe erori de tehnică legislativă.

În acest document au fost incluse materiale transmise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, Asociaţia Magistraţilor din România, Asociaţia Naţională a Magistraţilor Pensionari din România şi s-au avut în vedere şi opiniile participanţilor la întâlnirea de lucru de la CSM.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului CSM: Guvernul a înţeles să rezolve criza pe seama puterii judecătoreşti, prin reducerile salariale.
 Vizualizări articol: 572 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
CSM: Guvernul a înţeles să rezolve criza pe seama puterii judecătoreşti, prin reducerile salariale0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei