Ion DRĂGUŞANUL

Suceava, mândră cetate spirituală, populată cu o mândră comunitate, unită până aproape de unanimitate şi nespus de inteligentă, care se exprimă bisect-electoral pentru recuzita umană a unor mândre doctrine sociale şi politice, tocmai a devenit, pe veci, modelul meu de mândrie, de conduită şi de gândire (vorba unui fost activist comunist: Mă tem că am ajuns contrarevoluţionar, dacă sunt, uneori, de acord cu mine însumi!).

Mândra comunitate suceveană a avut, în ultimele două mândre decenii de libertate, mândrii conducători pe care i-a şi meritat drept expresie a libertăţii de a alege, iar eu, fraierul, nătângul, pârlitul (înşiruiţi dvs. alte meritate invective!) mereu m-am pus în poară ba cu unii, ba cu alţii dintre ei: că de ce să se fure patrimoniul municipalităţii, când, de fapt, ulterior defunctul FUCL se privatiza pentru a face loc economiei de piaţă de tip occidental; că de ce să dăm parcările cadou băncilor care ne vor pune ştreangul de gât, când, de fapt, prin băncile Europei, cu reşedinţe sucevene luate de-a moaca (doar pe şperţul dat consilierilor locali), pătrundeau în comunitate (precum ţepele unui personaj istoric de azi) dobânzile moderne, europene; că de ce să votaţi pe cutare sau cutărică imbecil lacom, când, de fapt, mândrul imbecil era un mândru personaj model şi exponenţial (sic!) al mândrei societăţii sucevene contemporane. Şi aşa mai departe, totul culminând cu nerozia, lansată de mine prin 2004 şi reluată în 2008, despre pericolul bolşevizării-fascizării mult iubitei noastre patrii, o nerozie nocivă, periculoasă, şi care a făcut, din păcate, numeroşi prozeliţi printre cei care, atunci, sesizau nerozia mea, Andrei Marga fiind cel mai cunoscut dintre ei. Dracu’ i-a pus să se apropie de nerozia mea!

Eu, însă, m-am vindecat. Mă dezic de mine însumi şi-mi asum, cu mândru entuziasm comunitar, identitatea mândrei comunităţi sucevene. Şi mă bucur de fiecare mândră împlinire. Suceava e un mândru şantier. Mândre utilaje de tonaj greu blochează prezentul mândru, pentru a face loc unui mândru viitor luminos (dovadă: nicăieri nu apare semnalizarea „Drum înfundat”). Construcţii mândre valorifică mândru fiecare petec de mândru pământ sucevean. Primarul Ion Lungu, mândrul meu consătean (De ce îl contestam eu, când dumneavoastră îl votaţi cu 80%? Răspund tot eu: de nerod! – adăugaţi dvs. alte invective), a adus atâtea mândre fonduri europene, încât e obligat să rostogolească brazdă fiecare clipă a zilei peste carosabilul urbei. În sinea mea, eu şi, mai ales, maşina mea îi mai adresăm, uneori, intim şi scrâşnit, cuvinte neevlavioase, deşi vrednicul primar (o spun fără dram de ironie) se numără printre cei care fac, durează. Cât de bine face, asta nu e treaba mea, ci a votului pururi mândru al comunităţii.

Suceava, conform viselor aleşilor ei, a devenit un mândru oraş comercial al estului european. În locul bolşevicei fabrici de tricotaje, a stalinistului combinat de prelucrare a lemnului, în locul tuturor odioaselor fabrici şi uzine comuniste de exploatat mândrul popor sucevean, au apărut mândrele edificii democratice ale mândrului comerţului modern, european. S-a zis definitiv cu salamul cu soia, mândrii europeni de Suceava având de ales între produsele sănătoase şi mândre ale populaţiilor din spaţiul mediteraniano-baltic. Sunt mândru de Suceava de astăzi şi doar urmele radioactive ale neroziei mele din ultimele două decenii mai pulsează, uneori şi necontrolat, precum un ulcer duodenal.

Sunt mândru şi de conducătorii pe care i-ai ales, de-a lungul acestor două decenii, mândră comunitate suceveană! Atât de mândru, încât îţi rămân pe viaţă recunoscător (pe viaţă, precum condamnaţii politic).

Renunţând conştient la vechea mea nerozie, într-o ţară cu mândru viitor („Mândră corabia, / Meşter Cârmaciul!” – n-am scris-o eu, dar se pare că vin vremurile în care o voi scrie), într-o mândră ţară în care „Constituţia” este mândra „Biblie” a românilor, mă entuziasmez cu mândră dragoste comunitară faţă de patrie şi faţă de mândrii ei conducători, care deja pavează cu fonduri europene viitorul luminos al copiilor noştri. Drept dovadă a dezicerii de mine însumi, o să închei acest articol-elogiu cu un omagiu adus Preşedintelui mândrilor români, Domnul Traian Băsescu, şi mândrei constituţii, de care nu se desparte nici în somn: Băsescu-i cu soluţia / Cea fără de reproş: / Iubeşte constituţia... / Elenei lui Cocoş!

Ptiu, drace, iar m-am molipsit de mine însumi! Are cineva o aspirină?