În favoarea acestor propuneri s-au înregistrat 83 de voturi, iar doi senatori s-au pronunţat "împotrivă".
Potrivit prevederilor Regulamentului Senatului, lista candidaţilor propuşi pentru funcţiile din Biroul permanent a fost supusă în întregime votului Senatului şi aprobată cu majoritatea voturilor senatorilor.
Din Biroul Permanent al acestei Camere legislative vor mai face parte, în calitate de secretari, Orest Onofrei (PDL), Gheorghe David (PDL), Cornel Popa (PNL) şi Doina Silistru (PSD).
Cele patru posturi de chestori vor fi ocupate de Constantin Dumitru (PDL), Dan Radu Ruşanu (PNL), Attila Verestoy (UDMR) şi Ioan Chelaru (PSD).
În vederea depunerii propunerilor nominale, Senatul a validat, anterior, prin votul majorităţii senatorilor, repartizarea funcţiilor din Biroul Permanent ce au revenit fiecărui grup parlamentar în acea sesiune.
Potrivit algoritmului convenit de grupurile parlamentare, două dintre funcţiile de vicepreşedinte al Senatului au revenit PDL, una Alianţei PSD_PC şi una PNL.
În această sesiune parlamentară PDL va avea doi secretari în Biroul Permanent, iar Alianţa PSD+PC şi PNL câte unul.
Alianţa PSD+PC, PDL, PNL şi UDMR au dreptul, potrivit algoritmului, la câte un chestor.
Regulamentul Senatului menţionează că alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor se face la începutul fiecărei sesiuni ordinare.
Alegerea componenţei nominale a Biroului permanent a fost întârziată, cu aproape patru ore, după ce grupul PDL a cerut pauza de consultări în cadrul grupului.
Deşi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a anunţat că pauza de consultări va dura zece minute, acesta s-a prelungit mai bine de trei ore.
Propunerile nominale pentru funcţiile de vicepreşedinte, secretar şi chestor repartizate au fost anunţate în plenul Senatului de liderii grupurilor parlamentare.