Potrivit deciziei luate de grupul senatrilor democrat-liberali, întruniţi vineri, vicelideri au fost aleşi Mocanu Toader şi Gheorghe Ţârlea, iar secretar Rascaliu Toader Emilian.
La PSD, au fost desemnaţi ca vicelideri Viorel Arcaş, Vasile Micula şi Dan Şova, ca secretar fiind ales Sorin Constantin Lazăr.
Senatorii PNL i-au desemnat ca vicelideri pe Mario Ovidiu Oprea şi Emilian Frâncu, iar ca secretar pe Titus Paşca.
Parlamentarii UDMR l-au ales ca vicelider pe Fekete Szabo Levente, funcţia de secretar revenindu-i senatorului Cseke Attila Szoltan.
Cu ocazia îndeplinirii acestei proceduri regulamentare, noul lider al PSD, Ion Toma a anunţat că purtător de cuvânt al acestui grup va fi Florin Constantin, anunţ sancţionat imediat de liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, care l-a atenţionat pe social-democrat că în regulamentul Senatului nu există funcţia de purtător de cuvânt.
În timpul şedintei, preşedintele decan de vârstă, Sergiu Nicolaescu, a anunţat că "Partidul Socialist Democrat" urmează să îşi prezinte conducerea, în loc de "Partidul Social Democrat", eroare urmată de aplauze şi râsete atât din dreapta cât şi din stânga sălii de şedinţă.