Lucrările de modernizare a rețelelor de termoficare care deservesc trei puncte termice din municipiul Suceava – Zamca 4, Obcini 4 și Parc – mai au doar o lună de zile până la termenul de finalizare, dar până acum nu au „văzut” nici un ban din finanțările care trebuiau asigurate de la bugetul de stat. Din această cauză, dar și dintr-o acută lipsă a forței de muncă calificată, lucrările sunt în întârziere, iar cei mai afectați vor fi locuitorii cartierului Obcini.
„Cea mai grea problemă pe care o avem este legată de lucrările de termoficare. Sunt îngrijorat, am fost ieri pe teren, am stat vreo două ore la aceste lucrări… O scuză pentru constructor este faptul că nu au venit încă banii de la București”, a spus primarul Ion Lungu. Edilul sucevean a spus că sunt vești bune în privința acestora, pentru că a fost obținut avizul ANRE pentru documentația depusă, a fost semnat contractul de finanțare, plus că a avut discuții la București, la nivel înalt, pentru a grăbi trimiterea banilor.
„Luni și marți voi fi și eu la București, la Comitetul Director al Asociației Municipiilor din România, dar și cu alte probleme ale municipalității. Nu mă las până nu vin banii la Suceava”, a spus Lungu.
Lucrările de termoficare din Zamca, aproape finalizate
În urma comandamentului de marți dimineață și a vizitelor în teren, de luni, edilul sucevean și-a exprimat convingerea că pe Zamca lucrările de termoficare vor fi încheiate până la 30 septembrie, inclusiv cu refacerea străzilor afectate.
„Chiar de astăzi urmează să înceapă astuparea străzii Grigore Ureche, pe care s-au făcut probele, lucrarea este finalizată, dar pe Ion Neculce și Octav Băncilă se lucrează. În Centru, la PT Parc se lucrează pe strada Ion Vodă Viteazu, într-o săptămână vom ieși cu lucrările de acolo. Rămâne o mare problemă cartierul Obcini, unde lucrările sunt executate la stadiu fizic undeva la 25% și mai este mult de lucrat”, a concluzionat Lungu.
Lipsa forței de muncă
Pentru ca lucrarea să nu fie întârziată prea mult, conducerea Primăriei Suceava a solicitat firmei Consix București să închidă cât mai rapid lucrările din Centru și Zamca și să comaseze echipele în Obcini.
„Am cerut cu toată fermitatea constructorului să aducă forță de muncă. În primul rând le-am sugerat să transfere în Obcini formația care lucrează în Centru, dar să aducă și alți oameni. Este problema lor să găsească alte formații, le trebuie forță de muncă suplimentară, să deschidem și alte fronturi – se lucrează pe două tronsoane și mai sunt alte două de lucrat. Treaba noastră este să le aducem banii, să nu mai existe această problemă, dar ei trebuie să găsească forță de muncă suplimentară”, a spus Lungu marți dimineață, la comandament.
Pentru lucrările de termoficare de anul acesta trebuie să ajungă în conturile primăriei șapte milioane de lei, de la bugetul de stat, alte patru milioane de lei fiind alocate de municipalitate din fondurile proprii.