În parohia „Sfânta Treime”, din satul Spătărești, comuna Fântâna Mare, a continuat, în perioada 21-27 august 2017, proiectul Școlii de vară “Lăsați copiii să vină la Mine”, inițiat de Protoieria Fălticeni, la care au participat 50 de copii. Activitățile organizate de parohie în colaborare cu Centrul catehetic Sfântul “Ierarh Nicolae” de la Colegiul „Nicu Gane” Fălticeni și Școala Gimnazială „Hatmanu Șendrea” din Dolheștii Mari s-au desfășurat cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Timp de o săptămână, în fiecare zi în care s-au desfășurat activități, copiii au citit rugăciunile de dimineață și acatistul zilei, după care preotul paroh Tudor Andrioaia le-a ținut un cuvânt de învățătură.
Ateliere în fiecare zi de tabără
Un atelier a fost dedicat convorbirilor duhovnicești, locul de desfășurare fiind biserica parohială. Împreună cu preotul Tudor Andrioaia copiii au găsit răspunsuri la întrebări pe diferite teme religioase și morale, au scris compuneri având ca temă „Cât de mult îmi iubesc Biserica mea”, au jucat telefonul fără fir cu termeni religioși și au învățat cântece religioase.
La atelierul de pictură li s-a explicat copiilor importanța prezenței icoanelor în viața creștinului ortodox și s-a pictat pe piatră și carton pentru desen, lucrările realizate fiind expuse în casa de prăznuire pentru a fi admirate de enoriașii parohiei. Atelierul a fost coordonat de preotul Bogdan Feștilă, profesor de limba română și preot misionar la Capela „Sfântul Ierarh Nicolae” de la Colegiul „Nicu Gane”, din Fălticeni.
Un alt atelier a fost dedicat activităților recreative și sportive desfășurate în aer liber. Împreună cu profesorul Adrian Ilioaia de la Școala Gimnazială „Hatmanu Șendrea” din Dolheștii Mari au fost organizate campionate ale jocurilor copilăriei, de fotbal, volei, concursurile „Atleții lui Hristos”, cel de cros și o întrecere a bicicliștilor.
Sâmbătă, copii au participat la slujba vecerniei, după care s-au spovedit, fiind împărtășiți duminică în cadrul Sfintei Liturghii. La finalul Școlii de vară, copiii au fost răsplătiți cu dulciuri, diplome de participare și diplome individuale pentru rezultatele de la ateliere. Parohul Tudor Andrioaia le-a mulțumit părintelui Bogdan Feștilă și prof. Adrian Ilioaia pentru implicarea în activitățile organizate, dar și copiilor pentru dragostea și interesul față de valorile moral-religioase ale Bisericii.
“Activitățile organizate au fost apreciate de cei prezenți. Copiii din parohie și cei care au venit în vacanță la bunici au petrecut o săptămână într-un mod plăcut, au socializat, au legat prietenii, au făcut sport, au uitat de telefonul mobil și de televizor. Mulțumesc celor care ne-au ajutat să organizăm această școală de vară pentru copii”, ne-a spus preotul Andrioaia.




