Îngrijorător

Aproape 90 de oameni au ajuns, în august, la Spitalul de Urgență Suceava, ca victime ale accidentelor rutiere

Mașinile implicate în accidentul care a avut loc pe 7 august, pe E 85, la Vadu Moldovei, soldat cu trei răniți
Mașinile implicate în accidentul care a avut loc pe 7 august, pe E 85, la Vadu Moldovei, soldat cu trei răniți

Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU), din cadrul Spitalului de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, s-a confruntat, în ultimele două luni, cu un val de victime ale accidentelor rutiere. Șeful UPU Suceava, dr. Liviu Cîrlan, a declarat, ieri, că din data de 1 iulie până în 28 august a.c., la miezul nopții, în UPU au ajuns nu mai puțin de 180 de victime ale accidentelor rutiere. Dintre acestea, 137 au fost adulți, iar dintre copii, patru victime au avut vârsta mai mică de 1 an. La polul opus, cel mai în vârstă pacient a avut 82 de ani. De altfel, printre victimele accidentelor rutiere din ultimele două luni, un număr semnificativ, 26 de persoane, au avut peste 60 de ani. De asemenea, cel mai mare număr de accidentați s-a înregistrat în rândul bărbaților, 104, comparativ cu 74 de femei.
Luna august a debutat cu mai multe accidente grave de circulație, în perioada 1-28 august a.c. fiind înregistrate 89 de victime în evidențele UPU. Dintre acestea, 45 au avut nevoie de spitalizare. În cazul victimelor accidentelor rutiere din august, cel mai mult au avut de lucru medicii ortopezi ai Spitalului de Urgență – 14 victime, apoi neurochirurgii – 10 victime, chirurgii generaliști și de chirurgie toracică – 10 victime. Trei pacienți în stare foarte gravă au fost internați direct la Terapie Intensivă, iar opt copii au avut nevoie de intervenția medicilor de la Chirurgie infantilă.
Dr. Liviu Cîrlan a arătat că cel mai mare număr de victime ale accidentelor rutiere, 27, s-a înregistrat în săptămâna 21-27 august. În săptămâna precedentă, 14-21 august, au fost 26 de victime, iar în perioada 31 iulie – 7 august au fost 22 de victime. Cea mai puțin sângeroasă săptămână a fost 7-14 august, cu ”doar” 12 victime.
Viteza excesivă și indisciplina pietonilor, principalele cauze ale accidentelor rutiere
Într-o analiză a Serviciului Poliției Rutiere Suceava, făcută publică recent, se arată că principalele cauze de producere a accidentelor de circulație grave de pe raza județului, în primele 6 luni ale acestui an, sunt: viteza excesivă și neadaptată – 41 de accidente soldate cu șase persoane decedate și 40 de persoane rănite grav; indisciplina pietonală – 32 de accidente soldate cu zece persoane decedate și 22 de persoane rănite grav; depășirile neregulamentare – 11 accidente soldate cu 13 persoane rănite grav; abaterile de la regulile de circulație ale bicicliștilor – 10 accidente în care au murit trei persoane, iar șapte persoane au fost rănite grav.
Conform raportului întocmit în cadrul Serviciului Poliției Rutiere, între arterele cu risc de accidente în județ se remarcă DN 17, cu 14 accidente, în care au decedat șase persoane, alte 14 fiind grav rănite, urmat de DN 2, cu opt accidente, în care un om a murit și alți opt au fost grav răniți. Pe DN 2E s-au produs nouă accidente, cu o persoană decedată și nouă rănite grav, iar pe DN 2H s-au produs șase accidente soldate cu patru persoane decedate și trei rănite grav.
În ceea ce privește localitățile în care s-au produs evenimente rutiere în primele șase luni ale anului, cele mai multe accidente au fost în municipiile Suceava (27), Rădăuți (20) și Fălticeni (19).

Mașinile implicate în accidentul care a avut loc pe 7 august, pe E 85, la Vadu Moldovei, soldat cu trei răniți
Mașinile implicate în accidentul care a avut loc pe 7 august, pe E 85, la Vadu Moldovei, soldat cu trei răniți
Mașinile implicate în accidentul care a avut loc pe 7 august, pe E 85, la Vadu Moldovei, soldat cu trei răniți
Mașinile implicate în accidentul care a avut loc pe 7 august, pe E 85, la Vadu Moldovei, soldat cu trei răniți

Recomandări

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens