Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 22 aug 2017 - Anul XXII, nr. 188 (6604)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   7 imagini |   ø fişiere video

Veşti bune pe jumătate

Ritm bun al lucrărilor de modernizare a DN 18, spre Maramureş, însă doar pe unul din cele două tronsoane

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Cel mai prost drum naţional din Suceava, DN 18, care asigură accesul spre Maramureş, prin pasul Prislop, se află în plin proces de modernizare, însă doar pe unul din cele două tronsoane în care a fost împărţit pe raza judeţului nostru. La cum se prezintă lucrurile în teren, localnicii din Cârlibaba au toate şansele de a avea un drum modern, cum nu au avut vreodată, mult mai repede decât cei din Ciocăneşti. Practic, pe prima porţiune a DN 18 din judeţul nostru, adică pe raza comunei Ciocăneşti, nu s-a lucrat absolut deloc. 

 

S-au realizat ample lucrări de amenajare a podeţelor şi a apărărilor de maluri

Din luna mai a acestui an se lucrează pe tronsonul III, de la Valea Stânei – Cârlibaba şi până la Şesuri, la limita judeţului Suceava cu Maramureşul.

Muncitorii de la asocierea de firme formată din SC Autotehnorom SRL, SC Opr Asfalt SRL şi SC Rutier-Conex XXI SRL au lucrat la amenajarea podeţelor, la extinderi laterale şi apărări de maluri, lucrări prealabile asfaltării, deosebit de importante şi greu de realizat, mai ales la un drum din zona de munte.

Acest tronson ar trebui finalizat, conform proiectului iniţial, pe 14 septembrie a.c., termen care nu are cum fi respectat. În realitate, în acest an s-ar putea turna doar un prim strat de asfalt, după care lucrările vor fi continuate în 2018. Având în vedere de câţi ani este aşteptată repararea drumului naţional, localnicii nu fac o tragedie dacă vor mai avea de aşteptat un an. Important este că lucrarea este una de anvergură, adică drumul este făcut de la zero, de la bază.

Primarul comunei Cârlibaba, Gabriel Danciu, ne-a confirmat că ritmul lucrărilor din ultimele luni a fost bun, iar pe şantier au fost zilnic zeci de muncitori. În ultimele zile nu s-a putut lucra pentru că a plouat. De altfel, având în vedere că lucrările au loc într-o zonă montană, în care sezonul rece se face simţit mai repede, constructorii nu mai au la dispoziţie foarte mult timp pentru a lucra în acest an.

 

Dezamăgire la Ciocăneşti

Din păcate, pe tronsonul IV, de la Valea Stânei, prin Ciocăneşti, până la intersecţia cu DN 17, la Iacobeni, lucrările nu au început şi nici nu vor începe prea curând. La acest tronson licitaţia a decurs mai anevoios, procedura de achiziţie fiind contestată, după care s-a aşteptat un aviz de la proiectat. Lucrările, tot capitale, au fost adjudecate de acelaşi consorţiu de firme, care are în frunte firma Autotehnorom Suceava. 

Primarul comunei Ciocăneşti, Radu Ciocan, şi-a exprimat dezamăgirea că nici până acum pe acest tronson nu au început lucrările: „Nu ni s-a solicitat nici un aviz de lucrări de la primărie, ultima oară mi s-a comunicat că mai este aşteptat un aviz de la proiectantul lucrării. Din păcate, cred că pentru acest an nu mai sunt speranţe de începere a lucrărilor pentru tronsonul IV”. Primarul spera ca lucrările să înceapă în 2017 şi pe acest tronson, unul care are şi importanţă turistică deosebită având în vedere festivalurile de tradiţie care au loc an de an în comuna Ciocăneşti.

 

Drumul trebuia să fie finalizat încă din 2013

Răbdarea oamenilor din această zonă a judeţului Suceava a fost pusă la încercare peste limita suportabilului cu acest drum naţional care de ani de zile este într-o stare deplorabilă. DN 18, pe cei 40 de kilometri de pe raza judeţului (comunele Ciocăneşti şi Cârlibaba), este de mult timp un imens dezastru. Drumul naţional s-a transformat într-o aglomeraţie de gropi, fără marcaje şi cu parapete de protecţie degradate sau dispărute cu totul.

În stare deplorabilă, drumul a fost doar cârpit în ultimii ani, însă cum gropile erau foarte multe, DN 18 a ajuns un drum acoperit de plombe.
DN 18 a intrat într-un program de modernizare cu finanţarea teoretic asigurată încă din anul 2011, iar pe tronsonul Moisei-Iacobeni, de 89 de kilometri, lucrările au fost atribuite companiei israeliene Shapir. Această firmă avea ca termen de finalizare a lucrărilor data de 31 august 2013. Contractul cu Shapir, în valoare de 81 de milioane de euro, a fost însă reziliat în mai 2014, pentru că nu s-au executat lucrările. Aşadar, un drum care trebuia terminat din vara anului 2013 este acum, în vara anului 2017, tot în stare dezastruoasă. Sigur că este pozitiv că se lucrează, deşi din nou întârzierile faţă de ultimul grafic sunt foarte mari. Localnicii din satele tranzitate de acest drum şi nu numai ei speră ca măcar lucrările începute acum să fie finalizate şi stau cu emoţii privind asigurarea finanţării modernizării DN 18 şi în continuare.

Conform informaţiilor transmise oficial anul trecut de Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere, valoarea totală a contractului pentru tronsonul Cârlibaba-Şesuri, limita cu Maramureşul, este de 54,29 de milioane de lei, fără TVA. Pentru celălalt tronson, care cuprinde Ciocăneştiul, valoarea contractului este de încă 59,84 de milioane de lei, fără TVA.

De precizat şi că pe celelalte tronsoane ale DN 18 nefinalizate, de pe raza judeţului Maramureş, lucrările de modernizare sunt mult mai avansate.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ritm bun al lucrărilor de modernizare a DN 18, spre Maramureş, însă doar pe unul din cele două tronsoane.
 Vizualizări articol: 5016 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.0 din 2 voturi
Ritm bun al lucrărilor de modernizare a DN 18, spre Maramureş, însă doar pe unul din cele două tronsoane3.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Salată fină cu pește afumat Dacă ne-am cam săturat de ”salade de boeuf”, această rețetă poate fi o descoperire care ne va încânta. Desigur, dacă ne plac peștele afumat și maioneza. Se face la fel de repede ca o simplă salată orientală, dar cu siguranță... Citeşte