Printează articolul
Trimite e-mail
Aplauze la scenă deschisă pentru spectacolul de teatru „Take, Ianke şi Cadîr”, ce s-a desfăşurat luni seară, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava.
Cu o distribuţie inedită, Doru Ana – Take, Nicolae Urs - Ianke şi Ioan Gyuri Pascu – Cadîr, alături de Mircea Rusu – Ilie, Maria Junghietu – Ana, Andrei Roşu – Ionel, Ioana Ancea – Safta, piesa a captat atenţia celor puţin peste 200 de spectatori care au ales să vină la spectacol.
Regia spectacolului este semnată de actorul Doru Ana, scenografia Imelda Manu-Jipa, iar ilustraţia muzicală Patricia Prundea. Piesa lui Victor Ion Popa este plină de umor, scrisă „cu inima”, cu replici antologice, o adevărată poveste socială, sentimentală, care nu poate fi uitată foarte repede de cei care au urmărit-o măcar o dată în viaţă.
„Ovrei, creştin, mahomedan, tot una estem”
Trei negustori de naţionalitate diferită, un român, evreu şi un turc, îşi împart clientela în provincialul Bârlad. Românul Take şi evreul Ianke sunt văduvi şi au de crescut fiecare câte un copil. Primul îl are pe Ionel, cel de-al doilea pe Ana, tineri şcoliţi la Bucureşti. Cadîr – turcul, veşnic îndrăgostit, regretă că nu are moştenitori, după o iubire cu o creştină, terminată mult prea repede în tinereţe.
Povestea se construieşte în jurul celor doi tineri îndrăgostiţi, Ana şi Ionel, care vor să se căsătorească, împotriva voinţei părinţilor, negustori vechi, cu prejudecăţi. Se ajunge la o situaţie aparent imposibilă: fata evreului se îndrăgosteşte de băiatul românului.
Piesa vorbeşte despre toleranţă, prietenie şi dragoste, indiferent de naţionalitatea personajelor. „Ovrei, creştin, mahomedan, tot una estem”, este una dintre replicile mari ale lui Cadîr din acest spectacol.
Căsătoria tinerilor riscă să rupă şi o prietenie veche a părinţilor, care şi-au făcut prăvăliile una lângă alta şi care îşi împart clientela după bunul plac.
Primul care le ia apărarea tinerilor îndrăgostiţi şi creează panică în sufletele celor doi taţi este Cadîr. Până la urmă, el pune la cale căsătoria tinerilor şi îi împacă pe cei doi „duşmani”. Atmosfera caldă, prietenoasă de la finalul spectacolului face ca cei trei negustori să se gândească la o fuziune a prăvăliilor.
Ropote de aplauze, după replici spumoase
Evreul are replici care se repetă, replici simple, adevărate, spuse cu un anumit accent, hâtru, care au un efect sigur: stârnesc râsul publicului. „Ce te priveşte pe tine?”, „Şi dacă ai să te spânzuri, crezi că eu pierd ceva?”, sunt doar două dintre replici.
Take este prezentat de autorul piesei ca un negustor cu inimă bună, mai „prostuţ” decât Ianke – „ovreiul”, dar iute la mânie şi tare sperios.
După fiecare reacţie temătoare a lui Take urmau ropote de aplauze din public. Ioan Gyuri Pascu - Moş Cadîr - este prezentat ca un om sufletist, înţelept când vine vorba de cei doi îndrăgostiţi şi soarta lor. „Cadîr puţin vorbeştem. Ianke mult vorbeştem. Adunăm şi dăm în doi”, spune Cadîr, care este mereu pe scenă, chiar dacă nu are permanent replici. Mimica lui spune cât o mie de cuvinte. Zâmbeşte cu subînţeles, are anumite semne şi priviri de complicitate cu copiii celorlalţi doi negustori.
Piesa s-a jucat fără pauză, cu decoruri care se schimbau sub ochii spectatorului, printr-o simplă mişcare a obiectelor din centrul scenei.
Publicul a păstrat liniştea pe toată durata piesei, aplaudând şi râzând atunci când era cazul şi dovedind, cu mici excepţii, o bună creştere.
S-au auzit şi câteva telefoane mobile, dar mult mai puţine decât la alte spectacole, fapt care ne dă speranţa că sucevenii ştiu cum să se prezinte la un spectacol de teatru.
Dramaturgul Victor Ion Popa reuşeşte cu această piesă să reînvie o lume care nu mai există, „lumea târguşorului de provincie interbelic unde convieţuiesc în bună pace <turcul, ovreiul şi creştinul>, unde toată lumea se cunoaşte cu toată lumea. <În mahalaua asta n-avem prăvălie decât noi doi. De la el cumpără creştinii şi de la mine ovreii. Cine nu-i nici creştin, nici ovrei, ceară de unde poate>”.
