Cătălin MIHULEAC

Dar cum spiciul său nu a avut efect în cazul unui coleg de celulă, când acesta îi cere lui Švejk să-i împrumute cureaua pentru a-şi face felul, obiectul îi este oferit cu amabilitate, împreună cu câteva sfaturi pentru ca spânzurarea să fie eficientă. Noi, oamenii, trebuie să ne ajutăm.               

Până să ajungă într-un loc cu totul deosebit cum e linia întâi a frontului, candidul rotofei este el însuşi câmp de luptă pentru medici: unii îl socotesc atins de „tâmpenie totală”; alţii îl văd ca pe un simulant perfect, deşi „cu mintea redusă”. Şi, cu toate că însuşi subiectul disputei ţine să înlăture dubiile, subliniind franş că el este un „idiot adevărat”, cuvântul său nu are greutatea dorită.

Faptul că este chemat la oaste, în pofida acestor beteşuguri la care se adaugă un mic reumatism, este de natură să-l flateze pe marele patriot Švejk, care lasă la o parte modestia: „sunt o carne de tun clasa una”.

Lectura cărţii lui Hašek este utilă şi pentru cei care fac permanent confuzie între „umor” şi „satiră”, punând sub semnul umorului caricaturile grupului „Divertis” ;i tumbele lui Garcea. Atitudinea binevoitoare a lui Švejk, râsul lui larg şi iubitor care poate înconjura Pământul pe la Ecuator, toleranţa cu care găseşte scuze oricărui păcătos, aceasta este marca umoristului.

Švejk nu se oboseşte să caricaturizeze războiul, fiindcă războiul se caricaturizează singur. Iar prin contrast cu blajinătatea acestui soldat de ispravă, cruzimea şi stupiditatea marilor confruntări armate ies şi mai puternic în evidenţă. El nu-i decât un reporter mucalit, aflat întotdeauna la locul acţiunii, pentru a consemna cu acurateţe faptele. Dacă faptele sunt groteşti, nu mai e nici vina, nici meritul său.

Bunăoară, bonomul ostaş n-are nici o contribuţie la predicile volante pe care preotul militar Katz le ţine la minut, cum ai bea o bere la botul calului, trupelor ce pleacă să-şi lase oasele pe front. Şi dacă slova Domnului se îmbină armonios cu duhul şerpuitor al coniacului supt de popă, predica n-are decât de câştigat în cursivitate, asigurându-şi o mai trainică priză în sufletul eroic al soldatului: ”Ostaşi, astăzi veţi pleca pe front, şi aşa mai departe. Îndreptaţi-vă acum gândurile spre Dumnezeu şi aşa mai departe, de bună seamă. Nu puteţi şti, de bună seamă, ce se va întâmpla cu voi şi aşa mai departe...”

Iubirea lui Švejk pentru oameni are un efect contagios asigurat. Capturat de un şef vigilent de post pe când îşi căuta disperat regimentul, şi suspectat c-ar fi spion rus, Švejk găseşte repede un dialect comun, pe timpul interogatoriului. Curând, şeful de post îl ţine pe suspect de gât, îl mângâie şi-l numeşte „scumpul meu băiat slav, spionaşul meu”, în timp ce emoţia face să-i şiroiască faţa de lacrimi.

Există însă şi oameni care-ţi amărăsc zilele; cu ei nu o poţi scoate la capăt, oricât te-ai munci. În faţa lor, se cade să ai o viziune cosmică a lucrurilor şi să aplici întrebarea retorică aparţinând unui camarad de front, căruia un ofiţer îi făcea viaţa imposibilă: „Ce e căpitanul Wenzel faţă de măreţia naturii? Un zero.”

Aceeaşi viziune cosmică asupra micilor inconveniente pământeşti îl face pe bufleiul soldat să pronosticheze, rotindu-şi ochii peste câmpul de bătaie: ”După război, o să fie aici o recoltă grozavă. Ăştia n-au să trebuiască să cumpere făină de oase; e foarte avantajos pentru ţărani când le putrezeşte un regiment întreg pe pământurile lor; e un îngrăşământ bun.”

E foarte avantajos pentru noi că Praga, „Oraşul de aur” cum i se mai zice, a născut în 1883 doi scriitori de geniu: Kafka şi Hašek. Multe sunt potrivirile dintre ei: inclusiv că au murit tineri, la 40, respectiv 41 de ani... Inclusiv depresiile, care îi marcau puternic... Inclusiv faptul că operele lor fundamentale – Soldatul Švejk şi Procesul – au rămas neîncheiate.

Dar dacă primul, Kafka, s-a apărat de asprimile vieţii decolând literar în fantastic, al doilea a făcut-o alegând realismul cel mai frust. Însă opera ambilor a manifestat o înclinaţie deosebită pentru culoarea neagră şi pentru nesfârşitele ei nuanţe.

Marca Škoda, după cum se ştie, a devenit parte integrantă a brandului Volkswagen, în traducere „Automobil popular”. Švejk nu-i nici el decât un vehicul popular, accesibil oricui. Cu el, lumea poate fi străbătută în condiţii de maxim confort, asigurând privelişti de neşters.