Dr. Doina Ganea Motan a fost numită, prin ordin de ministru, în funcţia de manager interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou.
Ieri, Autoritatea de Sănătate Publică a anunţat că a primit de la Bucureşti numirea oficială a medicului oncolog în funcţia de director general al celei mai mari unităţi sanitare sucevene.
Astfel, prin Ordinul nr.R/22/04.01.2008, semnat de ministrul Eugen Nicolăescu, începând cu data de 3 ianuarie a.c., dr. Doina Ganea Motan, director adjunct medical la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou Suceava, preia şi atribuţiile şi responsabilităţile managerului general, până la nominalizarea titularului.