Vicepreședintele CJ Suceava Vasile Tofan este convins că centura orașului Gura Humorului este o investiție care se va realiza

Vicepreședintele CJ Suceava Vasile Tofan
Vicepreședintele CJ Suceava Vasile Tofan

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Vasile Tofan este convins că șoseaua de centură a orașului Gura Humorului este o investiție care se va realiza în mod sigur. În ședința de miercuri a Consiliului Județean Suceava a fost aprobat un proiect pentru aprobarea încheierii unui act adițional la acordul de parteneriat existent între administrația județeană și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru realizarea proiectului „varianta de ocolire Gura Humorului”.
Vasile Tofan a explicat că actul adițional prevede că CJ Suceava se ocupă doar de realizarea studiului de fezabilitate pentru această investiție, documentație finalizată deja, iar CNAIR de proiectare și realizarea lucrărilor. „Noi am finalizat studiul de fezabilitate, s-a trecut de toate aprobările până la comisia interministerială, urmând fie aprobat prin Hotărâre de Guvern”, a arătat vicepreședintele CJ Suceava. El a explicat că acest act adițional este necesar deoarece a fost schimbată sursa de finanțare pentru investiția în centura Gura Humorului, de pe Programul Operațional Infrastructură Mare pe Programul Transport.
Tofan a spus că în momentul de față ghidul pentru Programul Transport ar impune o contribuție proprie a Consiliului Județean Suceava pentru acest proiect de 2% din valoarea lui, sumă pe care administrația județeană nu are posibilitatea să o susțină în calitate de partener în proiect. De precizat că valoarea estimată a investiției pentru construcția șoselei de centură a orașului Gura Humorului este de 539 de milioane de euro.
În cadrul discuțiilor din deliberativ cu privire la această investiție, consilierul județean PMP Marian Andronache l-a întrebat pe Vasile Tofan dacă este convins că această șosea de centură este un proiect realizabil, având în vedere că suma se ridică la peste jumătate de miliard de euro. Tofan i-a răspuns că investiția este realizabilă. „Nu este un proiect futurist, nerealizabil”, a transmis vicepreședintele CJ Suceava. Discuția dintre cei doi a continuat, Marian Andronache spunând că speră „să mai trăim să ne vedem pe această centură”, în timp ce Vasile Tofan l-a asigurat că în mod sigur va fi contemporan cu această investiție.

Recomandări

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan

Șoldan după semnarea contractelor pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava: „Județul se dezvoltă prin cele mai mari proiecte din istoria lui”

CJ Suceava a aprobat cel mai mare buget din istoria instituției, cu o sumă de peste un miliard de lei, din care majoritatea fondurilor merg la investiții

Gheorghe Șoldan: Anul acesta avem cel mai mare buget în istoria Consiliului Județean și cele mai mari sume alocate pentru dezvoltare

Guvernul declanșează exproprierile pentru centura Gura Humorului, cu despăgubiri de peste 5,5 milioane de lei

Gheorghe Șoldan le-a transmis oamenilor de afaceri suceveni că CJ are investiții de aproape un miliard de euro, criticând în același timp deciziile luate cu întârziere de Guvern