Un băiat luat la ocazie a fost rănit când mașina în care tocmai urca a plecat de pe loc

În cauză s-a întocmit dosar penal
În cauză s-a întocmit dosar penal

Un tânăr de 18 ani, din comuna Moldovița, ce conducea marți, în jurul orei 11.15, un autoturism pe strada Calea Bucovinei din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a oprit pentru a lua la ocazie trei persoane, printre care și un minor de 14 ani, din comuna Vama, însoțit de mama sa. La plecarea de pe loc, șoferul nu a observat faptul că minorul urcase doar parțial în autoturism și s-a pus în mișcare, băiatul suferind leziuni corporale ușoare. După incident, șoferul l-a transportat pe băiat la spital.
Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”, conducătorul auto fiind și sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003 – pentru piraterie auto, fiind dispusă suspendarea dreptului de utilizare a autoturismului pentru o perioadă de 6 luni, informează polițiștii.

Recomandări

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate