Manifestările liderilor marilor puteri ale momentului sunt apropiate de o adevărată „nebunie”, cum par să arate, sau sunt aceleași politici făcute mai brutal, fără „acoperirea” diplomației și chiar în forma agresivă supremă, războiul?
Acest nou aspect al confruntărilor va schimba câștigătorii pe termen mediu sau lung, va impune o Nouă Ordine Mondială sau doar va accelera construcția noii ierarhii economice și geopolitice a planetei? Întrebările sunt absolut legitime și răspunsul trebuie să constituie baza politicii interne, dar mai ales externe a fiecărei națiuni, cu conducători responsabili și cu viziune, inclusiv pentru România. Înţelepciunea măsurilor politico-economice ține seama de conjunctura continentală și mondială (ar trebui în cazul nostru!) și rezidă în capacitatea de a folosi oportunitățile apărute în folosul național. Astfel de ocazii au apărut des în economia mondială, dar noi…!
Acest „război hibrid” general și chiar în forma barbară a invaziilor are aceleași scopuri ca în întreaga istorie a omenirii, respectiv cuceriri teritoriale (în special zone cu resurse valoroase!), impunere de pretenții comerciale (aprovizionare, prețuri etc.), controlul rutelor de transport (și al strâmtorilor etc.) și eliminarea de pe piață a concurenței periculoase, deci rațiuni economice! Cine câștigă și cine pierde în această competiție economică („mascată” de ochii lumii ca una exclusiv geopolitică sau ideologică) pe termen lung?
Foarte greu de anticipat și cu rezultate, în multe cazuri, neașteptate (vezi „înglodarea” militară și economică a Rusiei în războiul din Ucraina pe care îl considera câștigat în câteva zile!). De ce nu se folosește „arma” diplomației dacă tot există riscul unor pierderi economice catastrofale și al degradării grave a poziției mondiale (valabil pentru SUA sau China!)? La prima vedere, cel puțin pentru mine, gândirea economică în viitor este „anulată” de ambițiile unor lideri (Putin, Trump, Xi etc.) de a intra în istorie ca mari personalități (cei mai „buni președinți”, laureați ai Premiului Nobel pentru Pace, „edificatori” ai unor națiuni mărețe sau alte „nebunii”), sacrificând în acest scop economia și viețile cetățenilor înrolați. Se pare că deviza atribuită lui Ludovic al XIV-lea („după mine potopul!”) a fost preluată de mulți „conducători de succes”!
Mai mult, dezvoltarea tehnologică din zilele noastre (tehnologia a devenit o armă redutabilă, chiar hotărâtoare pe câmpul de luptă!) face și mai puțin previzibil viitorul unor confruntări. Iar războiul economic (sau comercial, dacă vreți!) depinde total acum de dezvoltările inovative (cercetare-dezvoltare!) și de punerea lor în practică. Victoria pe acest plan (scurtă și puțin previzibilă!) este urmată de cuceririle teritoriale, adjudecarea pieței globale, în bună parte, atragerea finanțelor mondiale, creșterea forței geopolitice etc. Merită riscul? Nu, într-o lume dominată de amenințarea nucleară. De ce nu se rezumă competiția mondială la „războiul” tehnologic sau cel comercial?
Să ajungem la concluzia că se hotărăște națiunea câștigătoare în laboratoarele de cercetare? Pare hazardat, dar…! În orice caz noile descoperiri (inteligența artificială, robotică, medicina inovativă etc.) sunt cele care vor reprezenta dezvoltarea în viitor pe toate planurile. Iar câștigătorii vor fi cei care încurajează investiții în domeniu, sunt deschiși noutăților și știu cum să-i „premieze” pe cei mai buni cercetători, iar societățile democratice în care meritocrația se impune (nu chiar total!) au un avantaj considerabil în fața națiunilor cu lideri autoritari unde slujirea „Tătucului” este „temelia” societății. În final, dacă Terra nu este distrusă de nebuni, viitorul este al lumii libere!!