Incendiu la o cantitate imensă de deșeuri. Pompierii au mult de lucrat la fața locului, în condiții de Cod Roșu de caniculă, pentru a evita o nouă aprindere

Duminică dimineață, în jurul orei 3.15, alarma a sunat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava, după ce s-au anunțat flăcări puternice și degajări mari de fum pe raza comunei Stroiești.

Pompieri militari de la subunitățile Suceava, Fălticeni și Gura Humorului au fost direcționați la fața locului, împreună cu lucrătorii Serviciului voluntar pentru situații de urgență Stroiești, în total cu cinci autospeciale de stingere.

Incendiu izbucnise la stația de sortare deșeuri reciclabile de pe raza localității Stroiești.

”La sosirea echipajelor de pompieri, flăcările se manifestau cu degajări mari de fum la o stivă de deșeuri cu înălțimi de până la 6 metri, depozitate pe o suprafață de aproximativ 250 mp”, a transmis lt. col Alin Găleată, ofițer în cadrul ISU Suceava.

Ofițerul a arătat că incendiul a fost localizat în limitele găsite, dar intervenția este una de durată, deoarece trebuie verificată întreaga cantitate de deșeuri pentru stingerea eventualelor focare ascunse, evitându-se astfel reaprinderea flăcărilor.

Practic, cu ajutorul unor utilaje, toate deșeurile trebuie răscolite și inundate masiv cu apă, pentru a se elimina orice focar, mai ales că suntem în Cod Roșu de caniculă.

Pompierii spun că, cel mai probabil, incendiul a izbucnit prin fenomenul de autoaprindere, pe fondul temperaturilor extrem de ridicate din această perioadă.

Duminică dimineață, pompierii care au intervenit pe parcursul nopții au fost înlocuiți de echipaje noi, care vor continua intervenția pe parcursul zilei de duminică. Condițiile de intervenție sunt evident foarte grele, într-un focar de incendiu și la temperaturi de Cod Roșu.

Incendiu la o cantitate imensă de deșeuri. Pompierii au mult de lucrat la fața locului, în condiții de Cod Roșu de caniculă, pentru a evita o nouă aprindere
Incendiu la o cantitate imensă de deșeuri. Pompierii au mult de lucrat la fața locului, în condiții de Cod Roșu de caniculă, pentru a evita o nouă aprindere
Incendiu la o cantitate imensă de deșeuri. Pompierii au mult de lucrat la fața locului, în condiții de Cod Roșu de caniculă, pentru a evita o nouă aprindere
Incendiu la o cantitate imensă de deșeuri. Pompierii au mult de lucrat la fața locului, în condiții de Cod Roșu de caniculă, pentru a evita o nouă aprindere
Incendiu la o cantitate imensă de deșeuri. Pompierii au mult de lucrat la fața locului, în condiții de Cod Roșu de caniculă, pentru a evita o nouă aprindere
Incendiu la o cantitate imensă de deșeuri. Pompierii au mult de lucrat la fața locului, în condiții de Cod Roșu de caniculă, pentru a evita o nouă aprindere
Incendiu la o cantitate imensă de deșeuri. Pompierii au mult de lucrat la fața locului, în condiții de Cod Roșu de caniculă, pentru a evita o nouă aprindere
Incendiu la o cantitate imensă de deșeuri. Pompierii au mult de lucrat la fața locului, în condiții de Cod Roșu de caniculă, pentru a evita o nouă aprindere

Recomandări

Peste 40 de pompieri militari și silvicultori s-au luptat miercuri până târziu în noapte cu un incendiu în fondul forestier la Sadova