Tandem poetic și sentimental Nichita Stănescu- Gabriela Melinescu, într-un eveniment găzduit de USV

venimentul va avea loc marti, 3 decembrie, incepand cu ora 17.00

Sala Auditorium ”Joseph Schmidt” din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava va găzdui în această seară, începând cu ora 17.00, un eveniment cultural de excepție. Tandemul poetic și cultural Nichita Stănescu- Gabriela Melinescu va aduce în fața publicului poezia din creația celor doi mari poeți dispăruți.
Poezia marelui Nichita Stănescu nu mai are nevoie de prezentare, iar Gabriela Melinescu este cunoscută publicului pentru poezia sa și activitatea culturală desfășurată în România și mai apoi, după 1975 în Suedia și pentru relația ei cu marele poet care a descris-o cândva ca fiind ”marea iubire a vieții sale”.
Evenimentul este organizat în colaborare de către Școala de Vară Cumpătu, reprezentată de omul de cultură Ștefan Mustață și Universitatea ”Ștefan cel Mare”, purtând denumirea ”Această țară de vis”. Implicați în derularea lui sunt și Casa de Poezie ”Light of INK”, întâlnirea având invitați precum Teodora Balan și bucurându-se de colaborarea extraordinară a actriței Maria Ploae.

Recomandări

Claudiu Gabriel Andronic, șef de promoție la Resurse Umane, USV: „Prin eșec reușim să învățăm; nu este opusul succesului, ci o parte importantă din el“

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

Zilele Culturii Fălticenene 2026: o săptămână dedicată memoriei, valorilor și marilor întâlniri culturale