Din cauza încălzirii vremii

Spitalul Suceava, plin de bolnavi cu afecțiuni respiratorii

Secția de Boli Infecțioase de la Spitalul Suceava este plină de pacienți cu afecțiuni respiratorii, a declarat în conferință de presă medicul Corina Stănescu. Ea a arătat că numărul mare de îmbolnăviri în rândul populației este determinat de creșterea temperaturilor exterioare, care a creat virușilor condiții propice de înmulțire.
„Zilnic, la triajul secției de Boli Infecțioase se prezintă circa 80-90 de persoane. Îi internăm doar pe cei care vin în stare gravă, febrilă, unde pot apărea complicații. Pe cei cu stadii mai ușoare, după ce le facem toate investigațiile și le dăm tratament, încercăm să îi convingem să rămână la domiciliu, unde și condițiile sunt mai bune. Avem, însă, și pacienți mai în vârstă care țin neapărat să trateze în spital și nu acasă”, a afirmat Cornelia Stănescu, menționând că această aglomerație înregistrată în secția pe care o conduce este cauzată și de lipsa asistenței la domiciliu.
Nici un deces în rândul bolnavilor
Corina Stănescu a recomandat sucevenilor să se protejeze de îmbolnăviri prin evitarea colectivităților și prezentarea la medic la primele semne de boală – febră, dureri musculare, de cap și în globii oculari, frisoane, greață, stare generală alterată (senzație de om bătut) – și izolarea la domiciliu.
Ea a precizat că în Spitalul Suceava nu s-a înregistrat nici un caz de deces provocat de afecțiunile respiratorii de sezon.

Recomandări

Dotarea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici din cadrul Spitalului Clinic Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava

Un centru modern de sănătate mintală și prevenire a adicțiilor va fi construit la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

Centrul de sănătate mintală va fi construit în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, la secția Psihiatrie din cartierul Burdujeni
Centrul de sănătate mintală va fi construit în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, la secția Psihiatrie din cartierul Burdujeni

Posturi de medici ocupate cu note de top și zeci de locuri libere pentru asistenți, infirmiere și brancardieri, la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

Șoldan anunță că Spitalul Clinic Județean Suceava a fost dotat cu echipamente moderne pentru secțiile de Neurochirurgie și Recuperare

Tradiția vindecării și numele Sfântului Ioan cel Nou, unite de regretatul doctor Cristian Irimie pe frontispiciul spitalului sucevean