Recunoaștere trasee – Crosul Cetăților Suceava. Întâlnire, miercuri, pe platoul Cetății de Scaun



Recunoaștere trasee – Crosul Cetăților Suceava. Întâlnire, miercuri, pe platoul Cetății de Scaun
Recunoaștere trasee – Crosul Cetăților Suceava. Întâlnire, miercuri, pe platoul Cetății de Scaun

Înainte de marea cursă, Crosul Cetăților Suceava, ediția a II-a, un eveniment sportiv de alergare pe potecă, cu scop caritabil, programat pentru 16 mai 2026, începând cu ora 8:00, ACS TRIB SUCEAVA, organizatorul evenimentului, propune o tură de socializare și recunoaștere, pentru a „lua pulsul” potecilor și pentru acomodare cu terenul.

Cursa de „Recunoaștere trasee – Crosul Cetăților Suceava” este programată pentru miercuri, 6 mai 2026, începând cu ora 18:00, punctul de întâlnire fiind platoul Cetății de Scaun, a transmis președintele Asociației Club Sportiv TRIB Suceava, Mihnea Cosmin Mărginean.

Pentru cursa de miercuri, 6 mai, organizatorii recomandă un echipament adecvat: „încălțăminte de trail (obligatoriu pentru aderență) și ar fi ideal să ai la tine o frontală (siguranța înainte de toate). Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Vom stabili configurația finală chiar la fața locului, în funcție de grupurile formate, având următoarele opțiuni: traseul scurt (3,5 km), perfect pentru un warm-up rapid sau pentru cei care vor doar o doză mică de mișcare; varianta Zamca, mergem împreună până la Mănăstirea Zamca, punct din care fiecare se poate retrage spre casă în direcția dorită; traseul complet, pentru cei competitivi care vor să parcurgă toată distanța oficială și să nu lase nicio urcare neexplorată”, au mai completat organizatorii.

Ritmul cursei va fi unul de recunoaștere, deci relaxat. Scopul acestei curse nu este de a scoate recorduri, ci de cunoaștere a traseului, de socializare „și să ne bucurăm de alergare. Hai să facem primul pas spre linia de finiș a Crosului Cetăților 2026”.

  • Partea umanitară

Crosul Cetăților Suceava a fost creat din dorința de a aduce împreună mișcarea, istoria și solidaritatea, într-un eveniment care contează cu adevărat pentru comunitate. Acțiunea va fi organizată pentru a sprijini activitatea Asociației Sindrom Down Suceava.

Prin alergare, Crosul Cetăților Suceava pune în valoare patrimoniul istoric al orașului, conectând simbolic Cetatea de Scaun a Sucevei cu Cetatea Șcheia și transformând traseul dintre ele într-o experiență sportivă cu sens. Fiecare cursă devine o punte între trecut și prezent, între loc și oameni, între efort personal și impact colectiv.

Misiunea evenimentului este de a promova un stil de viață activ și sănătos, de a inspira participarea tuturor categoriilor de vârstă și de a construi o comunitate unită în jurul valorilor sportului, respectului și implicării. Totodată, Crosul Cetăților Suceava reprezintă un gest de responsabilitate socială.

Prin participarea la Crosul Cetăților Suceava, fiecare alergător contribuie direct la o cauză importantă pentru comunitate, transformând fiecare kilometru parcurs într-un pas către un viitor mai bun pentru persoanele cu sindrom Down.

Pentru informații suplimentare, înscrieri sau oportunități de sponsorizare, puteți să contactați organizatorii la acstrib@gmail.com.



Recomandări

Peste 200 de persoane, prezente la evenimentul „Împreună prieteni”, organizat de Asociația Sindrom Down Suceava

Peste 200 de persoane, prezente la evenimentul „Împreună prieteni”, organizat de Asociația Sindrom Down Suceava
Peste 200 de persoane, prezente la evenimentul „Împreună prieteni”, organizat de Asociația Sindrom Down Suceava