Prohibiția nu e o soluție

Se întâmplă chestii în lume. Nu neapărat în lumea largă, să ne păstrăm în cercul nostru strâmt, vorba poetului. Președintele de țară anunță prelungirea stării de alertă. În timpul ăsta, pe ici, pe colo, proprietarii de baze sportive începeau să mai lase de la ei și să permită desfășurarea unor jocuri mai mult sau mai puțin colective. Se bazau și pe faptul că nici cei desemnați cu tăiatul amenzilor nu mai erau așa zeloși. Oamenii înșiși nu mai pot fi ținuți în frâu. Să ne înțelegem, în multe țări de pe mapamond lumea protestează umăr lângă umăr împotriva rasismului, iar noi încă nu dăm drumul la sportul în aer liber?! E adevărat, și la noi au încercat niște unii să protesteze împotriva a ceva care le depășește capacitatea de înțelegere, doar că n-au fost suficient de mulți ca să umple locul din fața Guvernului. N-aș vrea să mă ia valul, ideea pe care vreau să o transmit e că suntem exagerat de stricți cu îndeletnicirile banale, în timp ce altele pur și simplu ne scapă. Suntem la mijlocul unei săptămâni care se va încheia în focuri, cu meciuri în Liga 1, în La Liga sau în Cupa Italiei (asta pe lângă Bundesliga!), iar noi încă nu putem bate mingea pe maidan? Știu replica, la meciurile oficiale se iau măsuri foarte stricte, de exemplu se dezinfectează mingea, dar aceasta trece apoi pe o grămadă de frunți. Ce să mai vorbim de tenis, era o prevedere că fiecare servește cu mingile proprii, credeți că o respecta cineva? Nimeni, nicăieri. Pur și simplu alegem să fim mai catolici decât Papa, iar asta va face ca oamenii să caute mijloace de escamotare a legii. Nici prohibiția de peste ocean nu a împiedicat oamenii să bea, deci dacă se întinde coarda cu sportul de masă s-ar putea ca pasionații de sport să devină infractori. Folosesc timpul viitor, deși pentru mulți dintre noi nu mai e cazul. Asta e, am păcătuit, dacă nu vom plăti pe lumea asta, vom plăti pe ailaltă. Sau poate nu, că legile pământești pot fi și strâmbe.