O dată la patru ani, omenirea trece prin strechea fotbalului: uită de toate, uită dictonul lui Cicero inter arma silent musae, uită că noapte de noapte în preajma noastră trosnesc mai multe drone ucigașe decât toate artificiile zâmbărețe ale ceremoniilor inaugurale – iar lumea râde, cântă și dansează. Dar gata, se isprăvește, ne-ntoarcem la oile noastre unde toate-s „super”, și Cupa, și (mai nou) campionatul, singura noutate fiind aceea că avem doi de Alibec pe teren și pe Gino Iorgulescu tot președinte la Ligă… În cele ce urmează, două scurte notații pe marginea mărețului (nu glumesc, chiar a fost!) campionat mondial.
Cine se aseamănă, se adună. S-a întâmplat așa: în meciul americanilor cu Bosnia-Herțegovina, fotbalistul SUA Folarin Balogun comite un fault extrem de dur și primește cuvenitul cartonaș roșu. N-a contestat nimeni, nici americanii, faultul era prea evident, și urma să se aplice legea FIFA: Balogun nu va juca în următorul meci. Aș! Nu numai că s-a aflat pe teren, dar a și marcat unul dintre cele două goluri ale americanilor! Cu limbarița bine cunoscută, Tramp îi mulțumește președintelui FIFA pentru că a corectat o mare nedreptate (dacă tăcea, poate filosof rămânea!), ulterior recunoscând că-i solicitase telefonic hatârul lui Infantino. Dacă Tramp mi-ar cere discret să-mi petrec vara asta concediul în frac la stațiunea ieșeană „Purcica”, poate că n-aș pregeta, dorința întâiului om al lumii e-o onoare, și-aș trece-o la loc de cinste în catastifele familiei. Dar când toate se-ntâmplă la vedere în perimetrul bine protejat moral (chipurile) al vârfului sportului lumii, paranghelia capătă proporții de-a dreptul… cosmice. Urlă gazetele! Dacă ne luăm după ele, Trump este cel mai corupt lider din SUA, iar Infantino idem în fotbalul mondial. Cine se aseamănă, se adună! Pentru noi, chestiunea în sine nu-i chiar mare noutate, amintiți-vă barem cum se stabileau pe vremuri scorurile echipei-minune din Scornicești, dar până și acolo găinăriile nu se petreceau chiar la față de cortină! Cu prostiile lui Tramp ne-am obișnuit, una în plus nu mai contează (iar Infantino e pe ducă la președinția FIFA). Dacă nu i-a ieșit cu Groenlanda și încă tatonează Cuba, iată că liderul american a izbutit cu o simplă depeșă să întoarcă o decizie FIFA, ceea ce niciodată nu s-a întâmplat în competițiile girate de FIFA sau UEFA! Până la urmă, cel mai pătimit a fost amărâtul de Balogun, devenit oaia neagră a Mondialului, deși, practic, n-are nici o implicare în mișculațiile Tramp-Infantino!
O tidvă de coadă! Există un singur sport pe lume (dacă e să-l considerăm întrutotul sport, eu unul încă am dubii) care nu s-a modificat semnificativ de 1400 de ani – șahul. Drept pentru care am putea să-l declarăm o creație a umanității total și definitiv împlinită, de ce nu, chiar un semn al perfecțiunii. Mai toate sporturile încearcă să revină constant la mai mari sau mai mici intervenții reparatorii, dar nu par neapărat interesate, precum fotbalul, de continua „iuțire” a jocului. (În America Latină am asistat la interminabile meciuri de baseball, lumea venea la stadion cu hrană rece și cafea să nu adoarmă!) Mondialul a validat câteva noi reguli menite să mărească fluența adesea poticnită a reprezentației oferite pe gazon. În sine, absolut necesare și binevenite, că prea se arde aiurea gazul ca să treacă timpul și să răsară remiza, ori să se mențină minimul scor izbutit încă din primele minute. E bine ce se încearcă, dar trebuie văzut și cum se va face, fiindcă arbitrii tind să devină și un soi de ceasornicari cu ochii mereu ațintiți la cadranul ornicului necruțător. În afara obligațiilor majore, deloc simple și puține, ei vor trebui de-acum să măsoare și cele zece secunde acordate echipierilor pentru părăsirea terenului, alte cinci îngăduite în cazul aruncările de la margine și degajărilor de la poartă, minutul acordat jucătorilor ieșiți și reveniți pe gazon și destule altele. Și-i vorba despre zeci de asemenea situații, ivite constant de la un capăt la celălalt al terenului – nici Ochilă de-ar fi arbitrul tot n-ar avea cum să facă față în perpetua alergare, ținând fluierul într-o mână și cronometrul în cealaltă! Cifrele cu pricina par din plecare văzute doar ca estimative. Vorba lui Topârceanu, lung prilej de vorbe și de ipoteze, că oricând va putea dovedi alt cronometror să demonstreze că nu s-au respectat la fix (în plus sau în minus) cele zece fatidice secunde, motiv de gâlceavă și de pâră la tribunalul sportiv.
Celelalte două soluții posibile par de-a dreptul… imposibile. În primul caz, încă doi oficiali pe marginea gazonului, adică altă cheltuială pe capul gazdelor și așa copleșite de puzderia amploaiaților acreditați. În cel de al doilea, apelarea la soluții electronice, în stare să preschimbe stadionul într-un mini Cap Canaveral ticsit de mățăraie, leduri și butoane… Mai sunt două reguli noi: prima, utilă și bine venită: VAR-ul va putea interveni în cazul celui de al doilea cartonaș galben, al loviturilor de colț acordate eronat, al anumitor faulturi din fazele de atac. Cea de a doua însă este, pentru mine, de nedeslușit: cartonaș roșu pentru mâna acoperită pe gură (și a adversarului, și a coechipierului). Să nu vadă… ce, atât de grav încât să justifice eliminarea, că de auzit oricum nu se aude? Dimpotrivă, aș recomanda acoperirea gurii jucătorilor barem când se proferează populara înjurătura mioritică atât de dragă lor, du-te-n aia.. .Interesante modificări!
Creangă avea o vorbă: vulpea când nu-ncape în gaură, își mai adaugă și-o tidvă de coadă!
MIRCEA RADU IACOBAN
